Minipost - 5 -

- Îl iubești?
- Da.
- Mult?
- Atât de mult încât tremur.
- De ce tremuri?
- Tremur la gândul că l-aș putea pierde vreodată.
- Plângi?
- Da.
- De ce plângi?
- Nu știu, mi-e frică..
- Ți-e frică?
- Da.
- De ce ți-e frică.?
- Ți-am spus, că l-aș putea pierde.
- E cea mai mare temere a ta?
- Acum, da!
- Ai un vis?
- Da.
- Care e visul tău?
- Să rămân cu el.
- Pentru cât timp?
- "Mereu pentru totdeauna"...

Te cunosc de undeva [1]

Capitolul 1 

   Totul este înghețat și deși vântul nu are nimic de spus, este destul de frig. Un fulg de nea își face apariția și o dată cu el alți frați de ai lui. O iarnă târzie, nimic altceva..
   În camera albă, singura pată de culoare era acel trandafir și părul ca de foc al fetei ce stătea întinsă, fără pic de vlagă în singurul pat aflat în încăpere. Era un trandafir sângeriu așezat pe o măsuță dintr-un colț al camerei. Se vede că era de ceva vreme acolo. Ultima sa petală a căzut. Șase persoane se aflau în acea încăpere, însă nu spunea nimeni nimic. Domnea liniștea.

-

   Corpul meu era amorțit. Nu puteam să îmi mișc nici măcar degetele. Simțeam persoane în jurul meu, dar era o liniște de mormânt. Nu puteam să văd, totul era negru. Nu știam ce se întâmplă cu mine, nu puteam să simt nimic.
   Reușesc în cele din urmă să îmi deschid ochii. Toată lumea privea în jos, iar privirea lor era una tristă. Îi priveam puțin deznădăjduită. De ce nu spune nimeni nimic? Mă aflam într-o cameră complet albă.
   O singură întrebare îmi ucidea toate gândurile. Cine sunt eu?

Noi..

• Noi nu suntem împreună doar de dragul de a schimba statusul de pe facebook!
• Noi vorbim ca cei mai buni prieteni! 
• Noi ne tachinăm și ne protejăm unul pe altul ca un frate și o soră!
• Noi ne certăm ca un soț și o soție, dar ne împăcăm în două minute!
• Noi ne alintăm unul pe altul!
• Noi suntem adorabili!
• Noi râdem unul de altul!
• Noi ne comportăm ca doi copii!
• Noi suntem indiferenți față de vorbele răutăcioase ale celor din jur!
• Noi avem încredere unul în celălalt!
• Noi ne știm defectele și cu toate acestea ținem unul la altul!
• Noi nu ne batem capul cu haterii!
• Noi suntem alături unul de celălalt, ne susținem!
• Noi suntem drăguți!
• Noi ne facem griji unul pentru altul!
• Noi adorăm să ne ținem în brațe! 
• Noi suntem frumoși!
• Noi ne pișăm pe invidioși..

 ...pentru că...

..noi... 

 NOI NE IUBIM NEBUNEȘTE! ♥

Dor..

   Mi-e dor de fratele meu! De năzdrăvăniile care le făceam, de diminețile în care mă trezeam înaintea lui ca să stau la calculator, de zilele în care ne băteam cu perne și mama țipa la noi, de micile "bătăi" și certurile pentru sticla de Cola, de serile în care te uitai la filme, comedii, mai exact, iar eu nu puteam să dorm din cauza râsului tău colorat. Dor...

**

   Mi-e dor de tatăl meu! Chiar de pleacă doar o lună jumătate, îmi este dor de el! De poveștile lui din tinerețe, de diminețile în care mă trezea gâdilindu-mă, de îmbrățișările lui calde, de sunetul acordeonului ce răsuna în casă în seara de Ajun, de cântecele sale la orgă, de melodiile pe care le ascultam amândoi, iar lui îi dădeau lacrimile. Dor..

**

   Mi-e dor de colegii mei din generală! De pauzele în care stăteam lângă casetofon, dansam și schimbam melodiile una după alta, de pățaniile prin care treceam toți pentru că nu ne dădeam în gât, de faimoasele replici "Ți-ai scris?", "Ți-ai învățat?" ce primeau ca răspuns "Ce-i aia?", de diminețile în care eu intram râzând în clasă, iar ceilalți se amuzau pe el, de testele fulger pe care ni le dădea diriginta pentru că nu învățam formulele, iar majoritatea din ele erau pe planșe. Dor..

**

   Mi-e dor să petrec sărbătorile alături de unchii, mătușile, verișorii mei! De sărățelele și cozonacul mâncat pe sobă! De "certurile" pentru locurile de pe sobă. De vinuțul fiert de după săniuș, ce ne încălzea fiecare părticică din corp, de marea bulgăreală ce avea loc mereu. Dor..

**

  Mi-e dor de zilele în care stăteam cu gașca până pe la 11-12 jucând fel de fel de jocuri precum Gardiana, Hoții și vardiștii, De-a v-ați ascuns. De zilele în care eram copii și nu conta nimic altceva decât să fim fericiți, să ne distrăm și să ne jucăm mereu..

...mi-e dor..

Minipost - 4 -

" - Ea nu e ca noi. E o ciudată! Nu ai văzut acei ochi roșii ce sticlesc când e nervoasă? Nu ai văzut rănile care i se vindecă atât de repede? Ea nu e de tine! Uit-o! Încetează să te mai gândești la ea! Ea nu e om! E cu totul și cu totul altceva..e...un monstru! Nu te iubește! Las-o în pace!
- ..
- Cu toate astea ..nu înseamnă că nu am o inimă, că nu simt nimic. Poate că nu sunt om, poate că sunt ciudată, dar am și eu inimă. Și eu simt fericire, tristețe, frică, bucurie, durere.. și toate astea.. mai amplificate decât ale voastre. Prin venele mele curge un sânge la fel de roșu ca al vostru..
- ..
- Ea nu e o ciudată! Ea.. e diferită. E specială, iar eu.. eu o iubesc!
- TE MINȚI SINGUR! TE PĂCĂLEȘTI!
- Singura de aici care se păcălește ești tu!
- Mai devreme sau mai târziu te va distruge, vei vedea!
- Nu aș face rău oamenilor pe care îi iubesc..
- Asta spui acum. Rămâne de văzut. Oricum.. detest ceea ce ești, ceea ce ai devenit!
- Și eu urăsc asta.. :) "

Winter is coming..

Fulgi de zăpadă. Miros de portocale. Ciocolată caldă. Săniuș. Zacuscă. Patinaj. Prăjituri. Colinde. Plugușor. Îmbrățișări. Vin fiert. Ținut de mână. Ciupiiiici. Luminițe. Căldură. Dulceață. Iubire. Oameni de zăpadă. Bulgăreală. Pulovere. Cadouri. Moș Crăciun. 

Într-un cuvânt, IARNĂ! ♥

La mulți ani, Andi! ♥

   Deși cică ne știm de ceva ani.. am ajuns să ne cunoaștem mai bine doar în ultima vreme. Am tot stat mai mult împreună și am ajuns la concluzia că..ne iubim. :o3 Duă, duă așa e!
   Dacă m-ai întreba ce îmi place la tine, n-aș ști să-ți răspund. Îmi place totul! Îmi place că nu îți pasă de ce zic alții, îmi place că tu pui preț pe caracter, îmi plac ochii tăi negrii, îmi place zâmbetul tău.. îmi place totul! 
   Când pun repede "bot" la orice, mereu vii la mine și mă strângi în brațe apoi mă săruți, iar asta e duuuuuuuuuulce! :x Știu că te cam sâcâie că pun mă supăr repede din orice, dar .. sunt foarte alintată..  :">;

*~* 

   La mulți, mulți, mulți, mulți, muuuuuuuuuuuuuuți ani, mâțule! Îți doresc 18 ani frumoși. Să fii fericit, sănătos (Iron Man), să ai parte de tot ce îți dorești.. bla bla bla.. știi tu urările de rigoare. :">;
   Vreau să știi că eu te iubesc foarte, foarte, fooaaarte mult! Însemni mult pentru mine și în niciun caz nu aș vrea ca ceea ce e între noi să se destrame vreodată. Ador micile noastre tachinări, tandrele atingeri dulcile sărutări care îmi transmit fiori în tot corpul. Îmi plac micile conversații gen "vreu să fim și noi ca ei" și urăsc replica "o să te plictisești tu".
   Noi ..suntem drăguți, suntem spontani, gândim aproape la fel, nouă ne plac puzzle-urile. Noi suntem indiferenți față de lume, suntem opuși..tu cald, eu rece.. noi..suntem noi.
   La mulți ani, umflatuleee! :-**** Botic te iubește mult de tot! :-* 

 

Ia și învață!

  De câte ori pe zi aud "chestia" de la titlu îmi vine să o iau razna! Zău! Deci în ultimult timp, doar asta aud m-am săturat. Părinți, unchi, bunici, prieteni.. toată lumea pe capul meu cu "ia și învață!" ...Um.. LUAȚI CU APĂ! Am înțeles ideea bine? Nu vă mai repetați atât!

  "Pune mâna și învață că nu ai ce să faci în viață dacă nu înveți", "Ia și învață dacă vrei să trăiești bine" ..și tooot așa. (acum tre să mă leg de omenire că dacă nu, nu-i bun) Lumea asta doar la atât se rezumă. BANI, LUX, VIAȚĂ DE VEDETĂ! Doar atât vreți! Și toate astea ce rost au? În primul rând oricâtă avere vei avea..nu o iei cu tine în lumea cealaltă chiar de o îngropi. În al doilea rând degeaba ai tu mașină ultimul răcnet, telefon de ultimă fiță și un dulap cu haine de firmă dacă ai o personalitate jegoasă și te îmbraci ca o pițipoancă/cocalar. :) (așa..sfârșit de critică, revenim la articol)

   Ok. Ok. Acum să mă leg de materie.. CE ..BEEP și BEEP..și din nou BEEP să învăț? Porcării? Astea pot să le învăț și de pe facebook. DĂĂĂ! -.-" Fraților să fim serioși.. adică trebuie să învâțăm, dar puii mei nu ca proștii. Avem nevoie să știm de istoria neamului nostru, avem nevoie să știm de relief, de climă, de puncte cardinale..AVEM NEVOIE DE NOȚIUNI DE CULTURĂ GENERALĂ! Nu mă interesează de "Identitatea lui Hermite" și nici de "Teorema lui Thales". Nu mă interesează de cazurile substantivului, de propozițiile subordonate și nici măcar de funcțiile sintactice ale părților de vorbire că nu mă întreabă nimeni de ele!

  Am ajuns la concluzia că..școala mai mult mă tâmpește decât să mă facă mai "cultă". La ce câcat îmi trebuie mie să știu cu cât este aproximativ egal √2 , să știu "Teorema celor 3 perpediculare", să știu toate cele nu mai știu câte subordonate? O să mă întrebe cineva asta? Așa credeam și eu... Învăț toate astea doar pentru că îmi trebuie ba în examen, ba la bac. o.o Și capul meu cât să o mai ducă fraților. Nu sunt robot ca să stochez atâtea informații. Oh.. și mai sunt și acei..minunați, excelenți profesori care..intră în sala de clasă, deschid catalogul, ascultă.. trăsnesc acolo niște note de 4,5,6 și mai au noroc și de câte un 8,9,10 că na... în orice clasă tre să fie măcar 1-2-3.. "genii", apoi.. mdă..cum e firesc trec la predat. Și măcar de aș pricepe o boabă din tot ceea ce predă respectivu prof. Uneori..mă uit a proastă la el.. să mor eu!

  În viață am nevoie de adunare, scădere, înmulțire și împărțire. Am nevoie să știu să mă exprim atunci când vorbesc sau scriu. Am nevoie să știu despre istoria și geografia țării ca să nu mă fac de râs în străinătate. Am nevoie să știu măcar două limbi străine deoarece sunt de mare folos. În caz de mă fac medic am nevoie de chimie, biologie și fizică, dar la fizică în niciun caz nu mă interesează de "optica geometrică" CLAR! În caz de mă fac specialist IT mă interesează în mod special INFORMATICA nu matematica. 

  Mă rog. Pe scurt.. nu am nevoie de TOATE chestiile care le învăț la școală. Ci de câteva, care îmi sunt necesare în viață. Se spune că ăsta e rolul școlii nu? "Un profesor nu poate preda toate materiile, dar eu cum să le învăț pe toate?"

  Ș-acuma ceva mai nou. Tâmpiții ăștia din "parlament" îmi mai bagă și școala de vară. Am și eu acolo 2 luni amărâte de relaxare și de recreere și ăștia mă cheamă la școală. Că cică "copii rămân nesupravegheați"..dar de unde PANA MEA știu ăștia? AM BONĂ FRATE! ÎI BUN?!

  Băi oamenilor voi v-ați tâmpit de tot? Știam că sunteți tâmpiți, dar nici chiar atât de tâmpiți. o.o Fix asta e problema MAJORĂ din țara noastră. VACANȚA DE VARĂ! În rest.. pfoai.. o ducem foarte bine pe plan economic. Nici nu avem șomeri, nici străzi pline de gropi, nici boscheții nu sunt plini cu oameni alungați în stradă, nici câinii maidanezi nu sunt prezenți la fiecare colț de stradă ..Nuu.. Totul e ..ROZ!  AVEM O ȚARĂ MINUNATĂ!

   Da copii, luați și învățați!

 *~*

   Mda. Știu..am scris acilișa un diiiiiiitamai romanu' și că v-am plictisit, și că probabil nu interesează pe nimeni ce bazaconii am scris eu aici, dar am simțit nevoia să..mă descarc cumva. Trebuia să îmi vărs și eu nervii pe ceva și ca să nu sparg ceva prin casă mai bine stric tastatura. Cu 20 de lei îmi iau una nouă. xD

Fără titlu!

   Vrei să spui ceva, vrei să te faci auzit. Țipi, urli, zbieri..și ai senzația că nimeni nu te aude. Că nu ești băgat în seamă. Vrei să te faci remarcat prin felul tău de a fi, prin concepțiile tale. Vrei să arăți lumii că nu ești un simplu om obișnuit, însă când observi indiferența cu care ești tratat îți vine să renunți. Îți vine să îți iei catrafusele și să te cari în altă parte cu speranța că acolo vei fi ascultat. Te chinui să ajungi în vârful piramidei și când aproape ai ajuns lași o persoană să îți dea o palmă .. prin cuvinte .. și ajungi de unde ai plecat. Termină că ești penibil!
  Vrei ceva? Spune!
  Vrei să te faci auzit? Fă-o! dar prin fapte, nu prin vorbe!
  Nu te mai lăsa călcat în picioare de orice gândac! Ridică-te și mergi mai departe! Nu te da bătut de la prima căzătură, cu toții avem vânătăile, juliturile și cicatricele noastre. Rămâi puternic chiar dacă totul se duce în jos. Viata are dealuri și câmpii. *chicot*
  Când aproape ai ajuns în vârf, nu te lăsa! În sufletul tău zace o putere nemărginită. O putere care te poate ajuta să treci ușor peste obstacole. Folosește-o cu cap. :)
  Dar ține minte un lucru, când ai ajuns în vârf nu uita să mulțumești celor ce te-au ajutat. Nu uita de unde ai plecat. Nu uita ce fel de om ești..
  Scump cititor, învață să nu te ascunzi în spatele unor cuvinte. La momentul potrivit, spune ce ai de spus tare și răspicat, verde-în-față. Ocolișurile nu ajută cu nimic. Vei realiza tu o dată...

Micii mei îngerași..

   Sunt oameni pe lumea asta, pui de oameni mai bine zis, care vrei nu vrei te vor face să zâmbești. Nu prin prostiuțele pe care le zic..adică.."Ce e o fereastră? ..O fereastră e un geam. Bine..și un geam ce e? Un geam este o fereastră." sau prin întrebările aiurite gen "De ce e frunza verde?", "De ce stă luna acolo sus?" sau "De ce cade frunza?" .. ci prin simpla lor inocență, prin chipul lor de înger, prin zâmbetul lor atât de pur.

*~*

-Ce sunt ăștia? *spun eu arătând spre ciorăpeii ei*

-Cipcei..

-Dar ăștia de la urechea mea ce sunt? 

-Cecei..

*~*

-Dar ce faci, Corina?

-Mă joc..

-Ce te joci?

-Un joc.

-Cu ce?

-Cu animale.

-Corina, mă învărți? 

-O să amețești..

-Învărte-mă, Corina!

*~*

-HA! BAU! Te-am speriat?

-Aaa..M-ai speriat! 

-Culina..veau..veau mașinuța..

-Nu pot. E sus și nu ajung la ea..

-Ti log mumooos Culinaa! Culina...Culina Cocolinaa.. 

-Dă-mi un pup!

..MUUUUAH!...

   Micii îngerași care te fac să zâmbești mereu. În preajma lor nu poți sta trist. Alături de ei revii în copilărie și te bucuri din plin de ea.Piticii ăștia știu să îmi aducă mereu zâmbetul pe buze și fac asta fără să vrea. Îi iubesc enorm, sunt piticii mei! <3 br="">

Shht!

   Sunt momente în viață când vrei să spui multe lucruri, dar nu știi cum. Te sperii pentru că nu știi ce va urma după ce vei rosti unele lucruri ș-apoi taci și ții în tine totul. Cugeți la ceea ce ai vrea să faci și te gândești la urmări. Îți faci în cap sute de scene, dar niciuna nu e bună. Tu speri că va fi contrariul la ceea ce gândești tu dar apoi POOF! te trezești că e exact cum ți-ai imaginat. UNEORI! Alteori..eh..se mai întâmplă..
  "Ce suntem noi? Ce e între noi? Suntem simpli prieteni sau e ceva mai mult? ..Hmh.. Nu aș avea curajul să rostesc asta. Aș prefera să îmi citești gândurile decât să mă aud zicând asta. De ce? De frică. Îmi place ceea ce se petrece acum și nu aș vrea să se schimbe nimic..și mă tem că dacă deschid gura totul se va schimba. Mi-e frică...mi-e frică să nu.. mi-e frică să nu te pierd pentru că îmi placi...

   ...

Ăm...citeai asta? Aw.. scuze, poți să treci la altă postare. Sunt rătăcită..rătăcită printre gânduri..

Finish!

    Și tot ce a fost, a fost. S-a terminat! Clipele frumoase petrecute împreună, poveștile inventate de noi, jocurile hazlii, certurile aiurite.. toate s-au spulberat.. AMIN! Nu..nu regret nimic, dar mai bine pun punct.
    Că cică tu ABUF!  ți-ai dat "seama" că ABIS! tu ai "greșit". Și cică noi nu ne vom certa niciodată pe subiectul ăla. HAHA! Ești tu fraieră și crezi asta că de fapt e alt motiv. :-j Și iaca na! ai fi citit tu jurnalul și ai văzut însemnările mele făcute acolo. :-j Scuză-mă că ți-am pătat jurnalul, însă poți să-i dai cu clor și se șterge. :)
   Nea..n-am uitat de promisiunile făcute. N-am uitat nici măcar de faptul că am zis că vom fi mereu prietene și că voi fi aici pentru tine. RETRAG! N-am nevoie de persoane ca tine! De lipitori lingușitoare, profitori și ipocriți. Nu, nu! [-x Mai bine mă lipsesc de ele. 
   Sunt multe povești în spate, dacă ai fi avut răbdare le aflai pe toate. :)  Nea! Nu stau să ți le scriu aici..n-ai știut să asculți problema ta. Dacă ai fi vorbit cu mine poate ar fi fost altfel, dar NU ai preferat să păstrezi părerea ta pripită și tâmpită, refuzând să privești realitatea..
   Cu alte cuvinte, altfel spus...
   Eu mereu m-am interesat de tine, de soarta ta, de viața ta. Poate în unele momente am greșit și nu mi-am dat seama, dar în acele momente trebuia să vii să îmi dai o palmă peste obraz să spui "HEI! TREZIREA! CE FACI?!", nu? nimic? nici o reacție? OK. Dar să nu pui bot..nu, nu. :-j Dar tu? Tu te-ai interesat de mine? Ți-a păsat vreodată de părerea mea? NO. De câte ori am zis ok, bine.. lasă .. fie "treacă de la mine".. îți zic eu ..de multe ori. Dar tu? Ți-ai băgat picioarele în toată bunătatea mea. Ai luat bucățica aia de inimă în care te aflai tu și ce ai făcut? Ai călcat-o, sfâșiat-o, rupt-o, ucis-o..ai transformat-o în milioane de bucățele. Și tu.. vii la mine cu "iartă-mă?" NU! S-a întâmplat de prea multe ori.
   Ți-am oferit bunătate, dar greșeala ta a fost că ai confundat-o cu prostie.. află că eu am capul pe umeri. :) Chiar dacă par că sunt distrată și aeriană..află că nu sunt. M-am lăudat cu tine peste tot, hah! "prieteni ca mine n-are nimeni" .. câtă ipocrizie din partea mea. Nu! Nu-i am frate. Nu-s acei prieteni care îi descriam eu. Nu, nu! Dacă nu am acei prieteni.. asta e. Decât cu o gloată de puști idioți cu 2103980611195 de fețe mai bine cu 2-3 prieteni ADEVĂRAȚI care știu că o să aștepte un verdict din partea mea înainte de a concluziona ceva.

   Dacă am învățat ceva din toată harababura asta a fost că .. ce știu..mai bine păstrez pentru mine. Și..dacă am nevoie să vorbesc cu cineva.. mă duc în baie și vorbesc cu oglinda decât cu VOI și tot mă simt mai bine. :)

THE END!

2 !

    Iată că am ajuns și eu la o anumită "vechime". Ce pot să spun. După părerea mea..se vede o oarecare evoluare în felul meu de a scrie. O oarecare evoluare referitoare și la modul meu de a gândi.
   Scumpii mei cititori, poate că v-am plictisit cu descărcările mele, poate nu ați găsit ceva atât de interesant în acest blog care să merite atenția voastră. Poate vă întrebați de ce scriu.. ei bine scriu pentru că nimeni nu ascultă..
   Țin să menționez că nu totul este scris de mine, sunt și pasaje în care m-am inspirat maxim de undeva. :) În schimb..sunt gândurile mele transpuse în câteva litere "magice" pe un blog..unde..puțini intră și se afundă în gândurile mele. Un blog.. unde puțini înțeleg mesajul pe care îl transmit și sentimentul pe care îl simt..
   Vreau să mulțumesc puținilor cititori care au răpit puțin din timpul lor prețios pentru a acorda o micuță atenție acestui "colț" din sufletul meu.

Minipost -3-

...

- Ce faci?

- Stau, mă gândesc..

- La ce?

- La multe lucruri..

- Umm...pari supărată, s-a întâmplat ceva?

- Nu, nu sunt supărată. Ți se pare. *spune zâmbind*

- Te cunosc prea bine ca să mă păcălești cu un zâmbet fals, spune-mi ce s-a întâmplat.

- Nimic. Totul e bine. E foarte bine că pierzi niște prieteni doar pentru că nu au avut răbdare cu tine, doar pentru că gelozia joacă feste și manipulează minți, doar pentru că o fărâmă de amuzament s-a transformat într-o interpretare greșită..

- Nu pricep nimic. M-ai băgat în ceață.

- În lumea asta nimic nu e real. Totul e fals. Totul se interpretează greșit..

- Nu pricep ce vrei să spui.

- Și..dacă la un moment dat acea interpretare se adeverește? Dacă ceea ce tu negi, ceea ce vrei tu să ascunzi iese la iveală? Atunci ce ești? Un om cu o mască pe față? Doar pentru că ai vrut să eviți ceva și ai dat în altceva .. ești fals?

- Nu înțeleg...

- Vezi? Degeaba îți destăinui gândurile mele..nu le vei înțelege niciodată și mai rău..poate..le vei percepe greșit. Este în regulă. Pleacă. Toți ceilalți au făcut la fel. M-am obișnuit cu asta..

Grasă/slabă; Slabă/grasă..

   Pam, pam, pam! Deja știți de ce subiect mă leg..asta .. din titlu. Este un subiect destul de delicat. Să vedem. O să mă leg de câteva tipe foarte drăguțe care arată super bine dar ele se văd grase: Bianca, Diana, Lavinia, Mădălina și Ioana. (Fetilii să nu vă supărați!).
   Sunt fete ce au o greutate nu mare....se învârt în jurul a ..50-60 de kg. (Vă asigur eu că așa e!) Ce pot să spun..NU SUNT GRASE! Și îmi vine să le dau în cap când le aud. -.-" Băi frate voi arătați super bine. Vă cunosc de o grămadă de timp și mereu vă aud cu "Sunt mare!" , "Sunt uriașă!", "Vaii ce grasă sunt!" ..  Serios? Serios, voi vă bateți joc de mine?! Arătați chiar foarte bine!!! Sunt tipe care sunt atât de mari încât aproape întrec un elefant și voi sunteti "grase" ? Neaa! Vă înșelați amarnic în privința asta! Sunt fete care și-ar dori să aibă un corp ca al vostru și nu glumesc când spun asta. Sunt acele anorexice care se.. "tem" de mâncare și sunt și acele tipe mari cât un hipopotam. Alea ar dori o siluetă ca a voastră.
   Uitați-vă la mine! Eu? Eu sunt slabă..sunt ceva de genul.. "Două bețe înfipte în c*r, aparat de mers pe drum." .. pe bune! Mi-aș dori să fiu ceva mai plinuță. Eu am dita parantezoiu taică! Apăi dacă mă mai urc și pe tocuri... o.o ... O să arăt ca moartea! -.- Voi în schimb sunteți perfecte! :3 Așa că nu vă mai plângeți atât! Zâmbiți și fiți mulțumite de corpul pe care îl aveți și nu mai puneți la suflet toate răutățile spuse de lume că lumea e invidioasă. Capiș?! :-w

Vă pup! :-*

Copilărie!

   Știi acel moment în care te afli la o petrecere în familie, la o nuntă, la o cumătrie... de Crăciun sau de Înviere când vă adunați mai toată familia? Acele momente speciale când pe fața tuturor e afișat un zâmbet inocent? Daaa...ce drăguuuuț! *Asta a fost cu dedicație pentru Diana!*

   Și da, ca la orice întrunire de familie vin acele bătrânele *care la prima vedere par foarte simpatice, unele!* și încep să te prindă de fălci și să te pupe spunându-ți "Vaiii ce mare te-ai făcuuut!" , " Vaaiii cât ai crescut de când nu te-am mai văzut." Păi logic femeie că am crescut! Te așteptai să mă vezi tot așa de mică? -.- Mă rog sărind peste asta, am atâta ironie în mine la adresa acestor..întâmplări de care nu scap niciodată încât.. prefer să trec peste... De ce? Mno, apoi dacă dau totul afară acum.. mă tem că din postarea asta cu care eu vreau să te ating așa la.. "corason" o să iasă un amuzament total. So.. Bla bla bla! 

   Și încep iar. Deci.. unde eram? .... Ăăă da! Așa! Deci.. *iară deci*  >.> Mă rog. Și .. încep..

**

   Acele momente când bătrânelele sau persoane pe care tu le vezi pentru prima dată în viața ta..deși ele susțin că undeva prin sacul tău cu amintiri sunt și ele pe acolo, însă tu stai și tot răscolești pe acolo în speranța că vei găsi amintirea aia.. și stai și tot cugeti acolo..apoi o lași baltă, iar când te întreabă dacă ți-ai adus aminte tu .. "aaaaaa...." ..chiar dacă tu defapt nu ți-ai adus aminte nimic. Mă rog. Da, acele persoane vin și îți spun că ai crescut, că nu mai ești atât de mic, că te-ai maturizat..

   Nu! Nu am crescut! Asta vedeți voi, cei care mă priviți din exterior. Nu m-am maturizat. Sunt același copil de acum 9 ani. Aceași fată neastâmpărată, zburdalnică, enervantă. Aceeași copilă cu un zâmbet larg pe față și cu un râs colorat. În mine zace aceeași puștoaică dornică să se joace cu păpușile, cu animăluțele de pluș!

   Împrejurările nu mă mai lasă să fac asta! Faptul că eu înaintez în vârstă și că nu mai pot să îmi creez acel univers magic în care toate erau posibile pentru mine..e nașpa. Aș fi vrut să fiu ca Peter Pan. Să fiu copil veșnic! Sunt aceeași copilă..în interior. Aș fi ..și la exterior..dar viața-i crudă. Vrei nu vrei tot pleacă.. și atunci.. îți lasă corpul gol..într-un biet coșciug de lemn la 3 metri sub pământ...În fine..

   Dacă am 15 ani amărâți, dacă sunt în clasa a 9a la.. "Colegiul Național "Mihai Eminescu" Botoșani" profilul mate-info, dacă am 1.69 înălțime nu înseamă că am uitat de universul acela în care peria de păr era microfon, în care mătura era chitară sau căluț, în care luam hainele mamei și mă îmbrăcam cu ele spunând că sunt o doamnă din "Înalta Societate", sau când luam toate farfuriile, castroanele și abuf! făceam mâncare.. eram o mare gospodină. Ori când făceam pe doctorița *că doar asta voiam să devin* și "operam" ursuleții de pluș. Sau când băgam mâinile, picioarele prin acuarele și mergeam și murdăream pereții, sau îi mâzgâleam. Dacă nu aveam creioane sau pixuri era bun și rujul mamei. Și când vedea ce făceam eu dormeam că cica eu nu am făcut nimic.. Nu am uitat de acel univers în care eu și Biia eram nu știu ce prințese și trebuia să fim salvate de prinții noștrii pe armasari albi, care dăă.. erau doar în mintea noastră. Nu am uitat nici de jocurile alea în care Aly era mama, eu și alte fete eram copii și nu mai știu eu cine era tata.. care .. era tot o fată pentru că băieții erau ocupați cu mingea.Nu am uitat când totul era roz, plin cu prințese, ursuleți... cu Winnie The Pooh și Mikey Mouse.

   Și încă mă mai uit la desenele precum "Curaj, câine fricos!", "Copiii de la 402", "Viața cu Louie", "Billi și Mandy", "Casa Foster", "Tom și Jerry" și multe altele.

   DA! Am crescut, mentalitatea mea este diferită, comportamentul la fel..dar dacă te uiți bine la mine și mă analizezi..în mine încă este un sămbure de copil... dornic să evadeze, să spargă lanțurile și să fie liber! Eu încă nu accept ideea că sunt "mare" .. m-am obișnuit cu ea..și știu ce urmează.

   Trec anii..clipele frumoase mor... Și cu ele și sufletul meu.. Și stau și mă întreb.. Unde-i copilăria mea? Off..Mi-e atât de dor!..

Frică..

   ...și stai într-un colț de cameră, cu genunchii la piept, rugându-te să se termine, să te trezești din acel coșmar. Îți acoperi urechile și disperat îți spui că acele cuvinte sunt minciuni.
   Te scufunzi în gânduri, iar apoi te trezești speriat. Nu știi unde ești, ce ți s-a întâmplat, ce ți se va întâmpla, nu știi nici măcar cine ești. Îți pui sute de întrebări ce sunt defapt non-sensuri..
   Nu știi ce e cu tine. Închizi ochii pentru câteva secunde.. Îi deschizi, iar pe jos stă întinsă o persoană dragă ție.. Clipești, te piști, te lovești.. vrei să te trezești..dar nu e un vis, nu e coșmarul care crezi tu că e..E REAL!
   Te ridici. Clipești, iar în acel moment ochii tăi se schimbă. Spargi ușa camerei și ucizi fiecare persoană aflată în fața ta. Arzi totul. Amintiri, momente, clipe din acel loc... pur și simplu le dai foc. Apoi...
   În fața ta apare o persoană specială pentru tine. Te prinde de umeri și îți spune „STOP!”. Tu te trezești din acea transă.. te uiți și vezi cum totul din jurul tău e fără viață.. începi să plângi, te pierzi cu firea.. nu mai știi ce e cu tine, însă..acea persoană te strânge în brațe, tu realizezi și de frică încerci să scapi, să o alungi. Ți-e frică să nu o rănești. În ochii tăi apare ca o păpușă fragilă de porțelan. Ție frică să nu pierzi ultima persoană ce îți este alături. Știi deja că ai făcut destule și.. Fugi!, dar te prinde de mână, te întoarce și te ține strâns la pieptul său mângâindu-te pe cap. Cu toate acestea..tu..
  ...te izolezi de toți și toate. Nu mai mănânci, nu mai bei nimic. Trăiești doar cu gândurile tale. Simți cum viața se scurge din tine încet, încet.
..și stai într-un colț de cameră, cu genunchii la piept, trăind în frică...

Nu-l iubești..

   "Degetele ei țineau ferm stiloul cu peniță aurie, pe care erau gravate inițialele : “E.P”. Deși albe și descărnate, apăsau cu putere pe suprafața lucioasă a stiloului. Își mușca buzele uscate de fiecare dată când începea un rând nou.Un teanc de foi îngălbenite zăcea în fața ei pe birou. Pe fiecare pagină caligrafiase aceleași cuvinte : “Te iubesc”. Continuă să scrie cu repeziciune aceleași cuvinte pe fiecare pagină. Trupul îi amorțise pe scaunul de birou din piele neagră, dar nu-i păsa. Scopul ei era să umple fiecare rând cu dovada clară că după tot ce-i făcuse, sentimentele pentru el îi rămaseră neschimbate.

   Din când în când, își arunca privirile asupra ceasului din perete. Va bate ora cinci în curând. Trebuia să scrie mai repede. Își mușcă buzele din nou. Pipetul îi tresălta de fiecare dată când auzea șuieratul vântului printre crengile nucului din curte. Îi era frig. Tremura din toate incheieurile. Purta doar un tricou larg de-al lui, pe care încă nu i-l găsiseră să i-l ia. Dar continua să scrie. Cu fiecare literă rotunjită simțea cum dragostea pentru el crește, simțea un val de căldură care-i străbătea întreg corpul și o făcea să uite de frig pentru câteva momente.

   Deodată, auzi pașii surorii sale pe scări, urmați de sunetul ușii, deschizându-se cu un scârțâit oribil. Nu lăsa stiloul din mână. Nu-și întoarse chipul înspre ușă .Își mușcă încă o dată buzele și apăsă cu mai multă putere pe hârtie.

   Sora ei se apropie, privi tăcută, deschise geamul și luă violent teancul de hârtii pe care le risipi în voia vântului. Eve nu se mișcă. Scria în continuare pe singura coală de hârtie rămasă. Două lacrimi căzuseră și estompară cerneală neagră. Lorraine îi smulse stiloul din mână și îl puse în toc. O ridică pe fată de pe scaun și o prinse cu putere de încheieturile mâinilor, privind-o cu un sentiment de ură amestecată cu milă.

   Eve tăcea. Știa ce avea să urmeze. Sora ei îi va administra doza de narcotic care o făcea să uite de el. Nu mai avea rost să se împotrivească. Lorraine scoase seringa și înfipse acul în brațul fetei, după care o întinse pe pat șoptindu-i dulce:

   -Nu-l iubești, nenorocito, nu-l iubești."

Acest text le-am găsit acum foare mult timp pe un site. Mi-au plăcut enorm de mult și le-am salvat. Astăzi când am făcut "curățenie" printre fișiere am dat de el așa că am vrut să le împărtășesc cu voi, puținii mei cititori.

Haos...

   De multe ori mă gândesc că nimic nu mai are rost. Lumea s-a schimbat radical, și nu în bine. Faptele bune sunt minore în comparație cu cele rele. Degeaba te zbați pentru binele altora, ție oricum acest lucru nu îți aduce niciun beneficiu ci mai rău, lumea începe să se folosească de tine. E o vorbă ce are rost.."Când ești bun, ești luat de prost!"

   Toți se dau prieteni pe lângă tine, când ei de fapt sunt niște târâturi care la prima greșeală îți dau un șut în fund, te scuipă și te bagă de unde ai venit. Tu încerci să fii prieten cu toată lumea, să ajuți pe toată lumea, dar ceilalți nu caută decât să te vadă la pământ. Să vadă cum te chinui, te strofoci, te zbați.. ca un pește pe uscat.

   Invidioși pe persoana ta, încep să te critice. Să scoată fel de fel de zvonuri. Toate astea pentru simplul fapt că vor să îți arate că ei sunt mai presus sau ceva de genul. Oameni cretini, proști, fără o viață socială. 

   Bârfa..asta e pe primul loc. Ce e mai frumos decât să stai într-un parc, pe o bancă și să bârfești pe toată lumea? Oare altceva nu se găsește de făcut? Toată lumea aruncă vorbe în stânga și în dreapta fără să știe despre ce e vorba de fapt și de drept.
   Orgoliul..trăiască maiestatea sa! Din cauza lui puță ăsta.. mii de oameni stau certați, cuplurile sunt.."pe cale de dispariție" pentru că tinerii din ziua azi sunt prea mândri și le pasă prea mult de așa-zisa reputație. Cu ce îi ajută habar n-am..
   Iubirea..există din ce în ce mai puțin. Ar trebui să ne facem griji? DA! Căutăm să primim dragoste, dar nu oferim. Bunătatea devine slăbiciune.. :-j Mai nou, găsim dragoste doar în filme și povești. Totul devine o mare minciună. "Dragoste..caută toți, dar trecem unii pe lângă alții ca niște roboți. Pierdem din vedere lucruri esențiale, în goana după banii știi că dragostea dispare." Asta e grav!
   Invidia.. am spus mai sus, scoate zvonuri și zvonuri. Egoismul și lăcomia se țin strâns de mână...
   Și e trist, e trist să vezi că o lume atât de frumoasă se autodistruge. Tehnologia pune pe noi amprenta.. stăm cu capetele în telefoane, laptop-uri.. mici ecrane... fără să ridicăm privirea să ne uitam la soare. Cerul ... e o minunăție. Nimeni nu îl mai observă.. uneori și el plânge când vede în ce s-a transformat minunăția creată de El. :)
    Chiar și copii de 6-7 ani.. își scot iPhone-urile, smart-phone-urile..cărămizi unele mai mari ca altele, și când spun că la vârsta aia eu nu avem telefon..nu mint. Puștanii de 9-10 ani vorbesc deja despre sex.. eu la vârsta lor încă jucam șotron.
   Și tot stau și mă gândesc, lumea a devenit un haos total!

I will miss you..

   Vine o vreme când Dumnezeu îți ia persoanele dragi alături de care ai copilărit. Persoanele pe care le iubești, la care ții cel mai mult. Am întrebat-o și pe mama de ce EL ia toți oamenii frumoși, buni și cumsecade? De ce nu scapă lumea de leprele care o distrug? Iar ea mi-a răspuns: "Tu când te duci în grădină, iei florile cele ofilite? Sau cele înflorite și frumoase?" 

   Fata zâmbăreață care o știa toată lumea, fata care chiar dacă plângea, oferea mereu zâmbete a fost pusă la pământ! O caut peste tot și nu o găsesc. E acolo pe undeva, zâmbind. Știu asta! Ea mereu zâmbește..mereu..

**

   Vreau să încep prin a spune că am avut cel mai bun bunic din lume. Un bunic care cu toate greutățile pe cap, zâmbea nepoatei sale atât de blând și de calm. Care spunea micile povești cu tâlc. Care mereu mă făcea să râd atunci când îi spunea bunicii că o iubește. Făcea asta în modul lui special! Zilele în care se cicăleau unul pe celălalt erau atât de hazlii. 

   

Dragă bunicule,

   Mi-ai fost întâi prieten și apoi bunic. Părul tău rar și nins de timp era mereu ascuns sub pălăria mică și neagră ce nu lipsea niciodată de pe cap. Țin minte că mereu râdeam de nasul tău, că era ca de clovn pentru că avea o bilă mare în vârf. Știu sigur că de la tine a moștenit tata asta. 

  Nu știu ce să mai spun. Îmi este mult prea greu. Lacrimile curg șiroaie și nu mă pot stăpâni. Știu că nu vrei să mă vezi plângând pentru că te-ar face trist. Nu vreau să fac asta, dar nu mă pot abține. Sunt sigură că îți vei face prieteni acolo alături de Dumnezeu și știu că mă vei veghea alături de bunica Elena. Apropo să îi transmiți salutări din partea mea și să îi spui că îmi pare rău că nu am ajuns să o cunosc. Să îi spui că mama mereu îmi povestește de ea și că aș fi vrut să o cunosc. 

  Bunicule, of.. bunicule.. Îmi pare atât de rău că nu veneam mai des să te vizitez. Și acum țin minte zilele în care trebuia să mă întorc acasă iar tu stăteai la poartă cu lacrimi în ochi și îmi făceai cu mâna.. 

  Știu că nu ți-am arătat mai niciodată cât țin la tine și știu că acum e târziu.. TE IUBESC BUNICULE! Și nu te voi uita niciodată! Îmi vei lipsi enooorm! 

A ta nepoată, 

Corina.

Dragă tată,

   Ai făcut atât de multe lucruri bune în viață. Tu ești temelia mea, tu m-ai făcut să mă simt ocrotită, m-ai înveselit când eram bosumflată, m-ai certat când eram nedreaptă și mereu m-ai lăsat să te ajut deși mai mult te încurcam. Dar mai ales, ai iubit-o mereu pe mama.

   Îmi pare rau când nu mă ridic la măsura așteptărilor tale, îmi pare rău când te necăjesc, îmi pare nespus de rău că poate nu sunt cum ți-ai dorit să fiu, îmi pare rău ca nu sunt fata model, dar ca orice om am și eu defecte. Nimeni nu e perfect.

   Știu că tu vrei tot ce e mai bun pentru mine, și de asemenea realizez că muncești din greu doar ca mie să nu îmi lipsească ceva, să pot avea tot ce îmi doresc. Știu că uneori sunt încăpățânată, că de multe ori îți forțez răbdarea, și cum am spus, îmi pare rau că nu sunt cum ți-ai dori să fiu.

   Îți mulțumesc din suflet, însa, pentru că ai fost acolo când am avut nevoie, îti mulțumesc că încerci să fii cât de cât înțelegător. Chiar dacă uneori mai întrec măsura și mă cerți eu știu că tu faci asta pentru binele meu și știu că mă iubești nespus de mult. Pentru mine ești un super-erou.

TE IUBESC, TATI!

Try again!

   Într-o lume plină de ură, de vise năruite, de întuneric tot ceea ce poți să faci tu este să pretinzi că ești un războinic al luminii. Ceea ce trebuie să faci este să îți folosești puterile, darurile de la Dumnezeu și să lupți! Să încerci să readuci la viață ceea ce alții au stricat.

  Când tu simți că nu mai poți, că ești frânt.. nu te da bătut. Nu renunța! Încearcă din nou, și din nou.. până când vei reuși. Un om ce renunță de la prima nereușită este un om ce nu a încercat! 

  Uneori nu tu îi protejezi pe ceilalți, ci ei te protejează pe tine prin încrederea lor. Atunci.. în numele celor pe care tu spui că îi protejezi .. nu ai voie să te dai bătut. Ești obligat să te ridici, cu capul sus și să continui lupta. 

  Care luptă? Cum care? Lupta pentru a reinstaura pacea, iubirea, frumusețea ce era o dată ..pe acest tărâm. Dacă unii l-au distrus, e de datoria noastră să readucem totul la.. "normal" .

  Așa că.. luptă! Nu te lăsa mai prejoz! Crede în puterile tale și în caz că ai ajuns la pământ..RIDICĂ-TE ȘI ÎNCEARCĂ DIN NOU! :)

Degeaba..

   Te lupți, te zbați, te frămânți ca totul să iasă "perfect". Știi că nimeni nu e perfect. Nu există oameni perfecți, nu există lucruri perfecte. Perfecțiunea o are doar Dumnezeu în mâna sa. 

   Te chinui să ieși din acest haos creat de cei ca tine. ȚEAPĂ! Nu poți! :) 

   Lupți pentru visele tale și când aproape devin realitate totul se năruie. Mna! Ești trist, dar nu te lași și te ridici! Ții capul sus cu atâta mândrie, ar fi bine să ... mai tai din ea dă-o dracu'. :)

   Și uite așa tu dai războaie cu cei din jur și uneori chiar și cu tine însuți să ajungi în vârful piramidei. Și mai ai puțin, doi pași..și ajungi, dar chiar atunci nu mai poți. Ca prostul renunți..și o iei de la capăt.

  Pe drumul ăsta tu înfrunți și viscol, și furtună.. cu alte cuvinte, și bârfă, și minciună, și fățărnicie. Pierzi "prieteni", îți faci alții, îi pierzi și p'ăia apoi realizezi că nu ai prieteni, ca ești singur între atâtea "animale" ce vor doar să îți devoreze sufletul. Conștientizezi că adevărații prieteni nu te-ar fi mințit, nu te-ar fi lăsat baltă, nu te-ar vinde pe nimicuri și nu te-ar lăsa să îți iei lumea în cap. Îți dai seama! Dar mai există astfel de oameni? DA! Într-un univers paralel poate. xD Ș-apoi .. stai și meditezi.. "Da' astea tăti au vreun sens?" No! N-au! :)

  Și faci tu toate astea, te lupți, te zbați, te frămânți.. De ce? .. 

..DEGEABA!

Dragostea..

   Dragul meu prieten e o întrebare destul de bună. Dragostea? Dragostea e un sentiment frumos, unic și plin de fericire tot odată, dar un singur pas greșit poate transforma acest sentiment în ură. Poți spune că e un sentiment fragil..
   Nu e dragoste când pierzi dai un like sau un comentariu la nu știu ce poză pe facebook. Nu e dragoste nici atunci când vorbești pe chat, mess, skype sau mai știu eu ce alte minunății.
   Prietene pentru mine dragostea e acel fior pe care îl simți când persoana iubită îți oferă o banală îmbrățișare. E dragoste atunci când tu ești supărat, dar persoana iubită vine și își cere scuze, luând vina asupra ei doar pentru simplul fapt că vrea să te vadă zâmbind. E dragoste atunci când, pe stradă, face fel de fel de fețe amuzante, iar tu nu mai poți de râs. Și cel mai important..nu îi este rușine. Când te privește blând, analizându-ți fiecare mișcare..e tot dragoste. Când simți că lângă el sau ea ești un întreg, atunci e dragoste.
  Știi când e dragoste? Când simți miliarde de fluturași în stomac doar pentru că te-a privit. Când acea persoană e în fața ta, iar tu..arăți ca un rac fiert și nu știi ce să spui. Când ai un zâmbet tâmp pe față atunci când privești persoana respectivă. Când mai sunt câteva minute până când vă veți revedea și acele minute ție ți se par ore. Când tu te aștepți la un sărut, dar acea persoană te pupă părintește pe frunte. Când îi știi toate calitățile și defectele persoanei apropiate, iar tu ții la ea cu toate astea. Atunci e dragoste!
  Vezi amice? Asta înseamnă dragostea pentru mine. Nu like-ul de la o poză, nu comentariul de la alta, nu poke-ul ăla și nici inimioara de pe timeline. De asemenea nici conversațiile de pe mess sau chat. Un "Te iubesc!" spus în față e de un milion de ori mai dulce și mai adevărat decât niște cuvinte citite pe un ecran micuț. :)
  Sunt lucruri mărunte, dar nu și grele. Toate astea au frumusețea lor, dar e trist căci nu toți pot vedea asta.

Lost..

   Se plimba prin parc de câteva ore bune. Avea o privire disperată, dar nu lăsa să se vadă asta. Într-un sfârșit se așază pe o bancă. Scoate telefonul și se uită la câteva mesaje vechi. O lacrimă se prelingea pe obrazul ei. Pentru câteva secunde era înecată în amintiri. Își scutură capul, bagă telefonul în buzunar și începe să se plimbe iar.

   Afundată în propriile gânduri se izbește în cineva. Bulversată, plecă capul cerându-și scuze. Băiatul se uită la ea nedumerit. Îi părea cunoscută. În momentul în care ea ridică privirea, în capul lui derulau sute de imagini în care ea era prezentă. Ea nu spunea nimic. Își trecu mâna prin păr privind în jos. El era rușinat. Erau prieteni din copilărie, dar timpul a trecut iar relația de prietenie dintre ei doi era din ce în ce mai rece încât nu își mai vorbeau atât de des. 

El:  -Heii!

Ea: -Heii..

El:  -Nu am mai vorbit de mult..

Ea: -Mda..

El:  -Ce faci?

Ea: -Eu..caut ceva ce am pierdut și nu găsesc..Mai exact pe cineva...

El:  -Și acel ceva l-ai pierdut prin parc..? Te plimbi de ceva vreme pe aici..

Ea: -Păi..e o fată...

El:  -Haide, te ajut eu să o cauți. Descri-o puțin.

Ea: -Păi..seamănă cu mine mult, zici că suntem gemene..doar că ea zâmbește mai mult...

   În acel moment el a strâns-o tare în brațe. Știa că ceea ce căuta ea defapt era zâmbetul care îi pierise acum puțin timp. Știa că nu e vina lui, era fericit totuși că îi putea fi alături ca atunci în copilărie. Ea..cade în genunchi și începe să plângă în hohote. Nu mai conta unde se afla, cine o privea, ce se vorbea despre ea. Ceva o durea, știa ce, însă nu voia să spună. Își voia doar zâmbetul înapoi...

Smile!

   Hei, tu! Da, da, da, tu! Ce e cu fața asta tristă? Ce s-a întâmplat, s-a sfârșit lumea? De ce ești trist? Te-a părăsit prietenul(a)? Ai rămas fără bani? Nu ți se dă atenție? Aw.. suferi, nu-i așa? 

   Hai las-o!!!

   Zâmbește! De ce? Zâmbește pentru că ești frumos, pentru că ești uimitor, pentru că ești unic, pentru că îți șade mai bine așa, pentru că poți, pentru că mâine e o nouă zi.

Zâmbește pentru că meriți! 

◕‿◕

Minipos. -2-

"I'm out on the edge,

And i'm screaming my name,

Like a fool at the top of my lungs.

Sometimes when I close my eyes,

I pretend I'm alright but it's never enough

Cause my echo, echo is the only voice coming back

Shadow, shadow is the only friend that I have?"

Jason Walker - Echo..

Together..

   Plângea. Era singură. Știa că nu are pe nimeni. Era conștientă de faptul că prietenii pe care ea îi considera adevărați erau falși. Nu renunța la ei doar pentru simplul fapt că îi era frică de ce se va întmpla. Îi venea să urle de durere. Era întreagă, neatinsă, fără nicio cicatrice la exterior, însă interiorul o macină. Se tot gândea la diverse lucruri ce îi făceau mai rău, încât..nu sesiza că se distrugea singură. Se îndrepta singură spre infern și nimeni nu o ajuta. Nu i-a oferit nimeni nicio mână de ajutor. 
   Atunci a apărut el! Cel cu chip de înger. I-a oferit mâna sa cu atâta tandrețe. I-a șters lacrimile și a strâns-o puternic în brațele sale spunându-i că .."speranța moare ultima". O privea duios. Când a zărit ochii lui, i-a apărut un zâmbet. El, ar face orice ca ea să fie fericită, orice ca să îi vadă fața luminată de un zâmbet. Știa că nu se poate apropia mai mult de ea căci era o simplă muritoare. Era momentul în care el trebuia să plece. Nu o putea lua cu el și nici nu putea rămâne. Ea știa că va fi vegheată de el. Știa acest lucru deși el nu i-a spus nimic. Nici măcar o șoaptă. . Pentru a fi cu ea.. trebuia să renunțe la nemurire, trebuia să devină un simplu om. Îl durea inima să o lase acolo în acel haos. Ar fi vrut să o salveze.. aproape se făcea nevăzut..
   Dar..iubirea, iubirea e mai puternică decât orice. S-a întors la ea. Ea avea pe față o expresie fericită, dar puțin nedumerită. El a îmbrățișat-o iar apoi.. a privit-o în ochii ei blânzi. A sărutat-o. Iar prin acel sărut el a renunțat la tot. A devenit om. Ea era.. tristă că el a făcut acest pas. Nu l-ar fi lăsat să facă asta. Dar el o iubea prea mult. Privirea ei inocentă îl înnebunea. 
   El.. a rămas alături de ea până când Dumnezeu a decis că e timpul să îi despartă. Dar nici măcar EL nu a putut rezista în fața fericirii lor și cu puțin noroc.. și astăzi mai trăiesc și sunt mai fericiți ca niciodată deoarece sunt împreună.

Diia.

   Nu ne cunoaștem de la grădiniță sau de când eram mici. Nici în clasele I-IV nu vorbeam. În gimnaziu.. nu ne suportam de loc. Ne îmbrânceam una pe alta și ieșea mereu cu ceartă chit că dupa o zi vorbeam iar și se repeta scena. În clasa a VII-a nu era zi în care să nu se năzărească una cu replica... "Ce îți mai placee..." sau "Ce o mai cauți cu lumânarea ..." Iar după asta ne strâmbam una la alta și ne linișteam. O zi întreagă ne uitam urât una la cealaltă.
   Clasa a VIII-a s-a sfârșit, iar noi stăm și ne întrebăm cum de am ajuns să stăm împreună. Și lumea se miră! Cum?! NOI?! Alea care nu ne suportam..noii.. am ajuns să stăm împreună. Mă întreabă lumea..."te-ai certat cu Aly?" și pe tine.."dar tu nu mai vorbești cu Mona?" .. Noi.. stăm și râdem de ei.. și de noi.
   La început am crezut că mdă..profităm una de cealaltă, dar iată că nu e așa. Efectiv ne înțelegem! Suntem cam aceleași firi. Suntem încăpățânate, orgolioase, egoiste uneori, sâcâitoare, enervante, cu o gură MARE!.. dar suntem noi înșine, cu un suflet de copil..
   Mi-ai arătat că nu trebuie să îmi pese de ce zice lumea. M-ai învățat că atunci când știi ceva.. mai bine păstrezi pentru tine. Tu m-ai împins să fac lucruri care eu sincer nu le-aș fi făcut. Aveam o oarecare frică de a acționa, iar tu m-ai luat de mână și mi-ai spus "Uite fa proastă că se poate!" M-ai luat cu frumușelul și mi-ai spus .."Nu trebuie să te intereseze de ceilalți pentru că ei vor fi mereu invidioși. Fă ceea ce simți tu că e mai bine pentru tine." Mi-ai dovedit că alte persoane nu ar fi dispuse să facă ceea ce aș face eu pentru ele. Tot tu mi-ai spus că "Încercarea moarte n-are!".
   Am petrectut puține momente împreună, dar de neuitat.. Cumpărăturile pentru drumeția de la Ipoteștii.. eu către cutia de Oreo.. "Măi sexosule!" ..tu cu auzul tău atât de bun.. "Ce?! Am înțeles FUTIFER!" =)) Seara în care ai "dormit" la mine =)) "Corina, taci ș-ascultă vântu'!".."Fă e 4.. hai să ne culcăm.." după 5 minute.." 'Mnezăii mamii voastre de păsări.. strânge-v-aș de gât!" =)).. Umm.. Ideea genială de a ne ruja legate la ochi.. x.x Genialele clătite care se lipeau de tigaie :)). În drum spre Ipotești.. "Fată e atât de drăguț.." La care eu.."Măcar al tău nu o sărută pe alta!" .. Și of course .. fazele cu.."Calm, Corina, calm.. " :))
   Pentru toate astea îți mulțumesc! :3 Și sper că vom fi așa în continuare. Că ne vom accepta cu bune, cu rele și ne vom ajuta mereu. Vom fi alături una de cealaltă, atât la bine, cât și la greu! ♥

A little story..

  Au fost împreună puțin timp, dar chiar și așa ei tot se iubeau. Au trecut prin multe. Nu mai erau împreună, dar când se întâlneau în gașcă nu exista moment în care să nu își fure priviri. Acum fiecare avea relația sa .. însă într-o zi s-au întâlnit..
El: Bună!
Ea: Bună!
El: Este adevărat că ai pe altcineva?
Ea: Mda..
El: Se pare că m-ai uitat foarte repede.
Ea: Tu mi-ai spus să o fac.
El: Știu și am greșit. Am vrut să îți spun că îmi lipsești enorm.
Ea: *Cu lacrimi în ochi* De ce te întorci acum, când am reușit să nu mă mai gândesc la tine? De ce te întorci și îmi spui că îți lipsesc? De ce îmi complici atât de mult lucrurile?
El: Vreau să îți mai pun o ultimă întrebare, și dupa voi dispărea din viața ta definitiv
Ea: *Începe să plângă* ...
El: Mai simți ceva pentru mine? Te rog să îmi spui adevărul.
Ea: ...
El: Ah.. Am înteles. ADIO!
   Ea se așază pe trotuar și începe să plângă și să tremure. El se întoarce înapoi, dar ea se ridică și începe să fugă. Fuge dupa ea, o prinde de mână și o oprește...
Ea: Ce mai vrei?
El: Am făcut o greșeală foarte mare..știu, dar dacă te las acum să pleci nu o să îmi iert această alegere niciodată.
   Ea îl privește în ochi fără a mai zice ceva.
El: Crede-mă, TE IUBESC!
   Ea se apropie ușor de el și îl sărută.
El: Este un ADIO?!
Ea: Nu! Este un...NU MĂ MAI LĂSA NICIODATĂ!

Lăsați-o așa. :)

   Drăguț, acum știu cam ce fel de persoane sunteți și cam ce credeți despre mine. Nu sunt spărgătoare de distracții., stați calmi. Oh.. Mă scuzați că îmi pasă prea mult de voi. Iertați-mă că îmi doresc să ajungeți întregi acasă. :) Oh și da .. îmi pare rău că v-am vărsat berea.. doar pentru simplul fapt că voi deja aproape mergeați în 4 labe. Asta numiți voi distracție? Mergeți, beți ca proștii și după stați moleșiți.. YUHUUU !! Vai ce m-am distrat. -.- 
  Uneori mă întreb de ce dracu îmi pasă atât de mult de voi. De ce naiba nu pot să stau liniștită în băncuța mea și să îmi văd de trebă. Dar știți ce?! Nu o să îmi mai pese. O să îmi bag p**a în tot și gata. Dar n-am înțeles! Trebuie să vă port eu de grijă? Sunteți băieți mari. :-j Și oricum.. observ că dacă îmi pasă de voi, preferați să mă ocoliți. FOARTE BINE! Așa am să fac și eu. Îmi place că mereu .. eu cad de proastă. Vă apreciez și vă mulțumesc! ^^
  Și știți ceva? Nu vă mai osteniți să mă căutați. Mi-am dat seama ce fel de persoane sunteți. :-j Când vă e bine, veniți și mă pupați și în cur dacă se poate, dar dacă mă scufund nici măcar nu vă deranjați să mă ajutați. TRĂIASCĂ ORGOLIUL ȘI BÂRFA! :) Bârfiți dragilor, nu aveți decât! 
  Mințiți-mă! Bârfiți-mă! Nu aveți decât.. dar când veți avea nevoie de ceva.. să nu vă prind la ușa mea. :) Sunteți doar niște răsfățați, ipocriți, mincinoși. Dar ceea ce urăsc cel mai mult, este că aveți tupeul mizerabil de a comenta despre mine, dar nu aveți tupeul să îmi spuneți ce aveți de spus în față! :)
  Lăsați-o așa! :) Chiar nu am nevoie de persoane ca voi în jurul meu. Mai bine mă lipsesc. :) 

Amintiri.. -2-

  Muzica.. singurul "prieten" care îți este aproape și la bine, și la greu. Singurul "prieten" ce îți ascultă toate poveștile fie ele plictisitoare, palpitante, aiurite.
  Sunt câteva melodii .. care îmi aduc aminte de niște persoane dragi mie.. sau de anumite întâmplări .. deci.. să începem:

»Aly - Un cantonament cu muuuulte peripeții!

(http://www.youtube.com/watch?v=z6RVGis_wZk)

»Ronnii - Mdă.. "Ce voce faină aree ălaaa"

(http://www.youtube.com/watch?v=FfhWcC7_H_o)

»Dienuuușh - Hehee.. "mai vreauuu"

(http://www.youtube.com/watch?v=bJ4qpaP8dKk)

»Nico - I love you, my little doll!

(http://www.youtube.com/watch?v=_hJmDc-WK0U)

»Andii - Pur și simplu.. ador melodia..

(https://www.youtube.com/watch?v=jZ3X-cdfvIY)

»Medeea - Ascult melodia asta și mereu mă gândesc la tine. :3

(http://www.youtube.com/watch?v=8SbUC-UaAxE)

»Tony - Cred că e prima melodie de la tine..

(http://www.youtube.com/watch?v=eu-xFvLaE68)

»Andu' - I love you, brother!

(http://www.youtube.com/watch?v=fS6-xxIWoUE)

»Întreaga clasă! - Ați fost niște colegi geniali.. îmi veți lipsi tare mult!

(http://www.youtube.com/watch?v=HWyEEj2pSt0)

Penibilă!

         "Plângi? De ce plângi? Pentru că ești proastă! Ce credeai, tu idioato, că te iubește? Îl iubeai ca o proastă, dar el? Te-a iubit vreodată? Îți spun eu: NU TE-A IUBIT NICIODATĂ!!! Acum de ce plângi? Ohh, te rog. Ești penibilă! Hei, privește în jur, ce vezi? Confuzie, ceață, durere, și totul se stinge în lacrimile tale ce curg încet pe obraz.. Poate că vrei să se termine totul, nu? Paharul e prea plin, nu? Îl iubeai, nu? Dar el nu te-a iubit. De ce suferi? De ce simți durerea? Ai vrea să mori? Știu că asta vrei, dar ce rost are? Ce crezi tu, că moartea e soluția celor triști? Termină, mă faci de râs. Sunt mii de oameni care suferă, nu ești singura. Și uită-te la ei, trăiesc și așa.
Și tu? Ce faci aici? Știu că vrei să te răzbuni, nu? Ai vrea să sufere și el, nu? Dar nu faci nimic, știi de ce? Pentru că ești prea moale, asta e. Uită-te la tine,  ești un om fericit, ai prieteni, ai familie, ai surâsul soarelui în fiecare dimineață. Și tu ce faci? Plângi pentru un om, căruia poate îi pasă, sau poate nu. Ce crezi tu că rezolvi, dacă suferi? A, sau crezi că poate așa îți faci curaj, și te sinucizi nu? PENIBILĂ!!! Privește înainte, mai fă un pas, bucură-te de viața asta, că e frumoasă, mai frumoasă decât crezi tu că este."

         "Ai dreptate, sunt penibilă! Tot ce ai spus..? E ADEVĂRAT! Dar nu e chiar sfârșitul. Nu, nu îmi vine să mor. Crezi că mă las doborâtă așa ușor? Credeam că mă cunoști mai bine de atât. Doare, da! Dar nu chiar m-aș tăia. O să trec peste el. Nu te îndoi de asta, îți promit că îl voi uita.. Nu contează că îmi va lua zile, săptămâni, luni sau chiar mai mult. Dar voi reuși. Într-o zi amintirile nu vor mai fi atât de dureroase. Și o să mă simt din nou fericită. Acest lucru se numește speranță. Speranța că într-o zi voi trece peste el și că mă voi simți din nou plină de viață.. Și atunci voi zâmbi. Pentru că am reușit, l-am uitat cu adevărat. Și dacă este ceva de care va trebui să fiu mândră, nu știu ce altceva ar putea fi." 

Mama

Mi-a spus la noi în bloc o doamnă rea 

Că mama mea, nu este mama mea

Că ea m-ar fi găsit de mititică

Plângând în coșuleț ca o pisică.

Dar eu, eu știu că nu'i adevărat

Că mamele nu au copii de aruncat

Mămica mea i-a mea și eu a ei

Că-mi cumpără păpuși, fustițe și cercei.

Când am temperatură, mama-i tristă
Și stă și-mi șterge fruntea c-o batistă
Și-mi spune-ntr-una "Fata mamei dulce"
Nici n-are atuncea timp să se mai culce.

Țin minte că-n dulap erau odată
Un pachețel întreg de ciocolată
Iar tata când să ia o fărămiță
I-a spus mămica: "E pentru fetiță!"

"Că oare pentru cine am cumpărat?"
Dar tata a tăcut și nu s-a supărat.
Iar eu am împărțit pachetul în trei
Ca să mănânce și părinții mei.

Eu îi iubesc cum nici nu se mai poate
Când am să cresc am să le-aduc de toate
Dar știți că uneori nici n-aș mai vrea să cresc
C-atunci, părinții mei îmbătrânesc.
Aș vrea ca să rămân mereu așa
Să merg cu ei la nași, la cinema.

   Aceste versuri sunt cuvintele unei copile de 5 ani. Sunt compuse de mama mea, din ceea ce îi spuneam eu acum 10 ani. :3 

Aberații..

   Unii oameni nu te vor accepta niciodată pentru ceea ce ești, pentru calitățile sau pentru defectele tale. Cei care o fac sunt puțini. 
   Sunt chiar rude cele care te crititcă și judecă, care îți cer socoteală pentru ceea ce nu vei reuși să fii vreodată. Așa-zișii tăi "prieteni" te lasă imediat ce găsesc în altă parte o "ofertă" mai bună. Ceva gen reduceri la mall. 
   Toată lumea se va aștepta întotdeauna la mult mai mult de la tine. Uneori ai o povară pe umeri mai mare decât poți duce.
   Te bagi singur unde nu îți fierbe oala. Reușești să distrugi vise, să vinzi iluzii și normal că asta e de rău. Rupi ani buni de prietenie din cauza unei minciuni. Pierzi și ultima picătură de încredere ce o avea în tine singura făptură care ți'a fost vreodată alături. Făptura care a luptat, s'a zbătut, s'a frământat să te scoată din rahatul în care te'ai băgat singură. Ființa care deși a jurat că nu v'a mai vorbi cu tine, tot pentru tine luptă. Ființa care a spus că nu mai este interesată de persoana ta, dar care în mod discret, tot lângă tine a stat.
   După ce ai dat cu șutu' la tot, când și ultima fărâmă de speranță a murit, tu te trezești la realitate. Știi că nici cele mai dulci cuvinte nu își mai au rostul. Scuzele, regretele nu se merită să le mai spui, faptele fiind consumate deja. Atunci îți dai seama că nu a meritat să rupi două piese din puzzel'ul ce constituie inima ta pentru câteva clipe care poate au fost fericite. 
   Îți vine să te iei la palme, să urlii de durere. Îți vine să mori! Te uiți în jur și ești speriat. Speriat că ești singur și că nu mai are cine să te învețe, să te îndrume, să îți dea palme când e necesar și să îți prezinte viața așa cum e ea, cu bune, cu rele... cu bulinele ei. 
   Crezi că acesta este un coșmar și speri ca atunci când te trezești la realitate totul să fie "ca înainte", însă nu e așa. Totul e cât se poate de real. 
   Și după realizezi.. că trebuie să cauți oameni ce te pot înțelege, ce te fac fericit. Oameni care n'ar profita niciodată de tine. Îți dai seama că ei sunt cei ce merită să îi păstrezi cu adevărat în viața ta. Caută să însemni ceva bun în viața oamenilor și retrage'te atunci când simți că nu mai aparții unui loc și ia'o de la început ori de câte ori va trebui.. 
   Nu poți să le placi tuturor. Nu te strădui. Nimeni nu e perfect. Niciodată nu vei fi apreciat în totalitate pentru ceea ce ești. 
   Să nu judeci persoanele dacă nu le știi povestea. Vrei să aduci comentarii la adresa cuiva? Pune'te în locul persoanei respective. Treci prin ce a trecut ea. Împiedică'te unde s'a împiedicat și ridică'te cum a făcut'o ea. Mai ai puterea de a spune ceva..?
   De asemenea.. să nu uiți cine ești și de unde ai plecat. Să nu lași oamenii să te transforme în cine vor ei să fii. NU UITA că ești un om minunat și că ai în tine puteri nebănuite de a schimba lumea în bine și de a înfrumuseța suflete. 

   Și nu uita.. că viața ta este un film în care tu ești regizorul, iar restul lumii fiind personajele ce vin când vor ele și pleacă când vrei tu. :) 

SPERĂ, IUBEȘTE, CREDE.. DAR AI GRIJĂ.. LA CE, PE CINE, ÎN CINE!