duminică, 5 aprilie 2015

Despre mine.

   Când eram mică am crezut că voi fi o simplă fată, că voi fi ușor de influențat, că orice cuvânt mă va pune la pământ... Însă. Trecutul meu, copilăria mea.... m-au ajutat să devin ceea ce sunt acum.
   Și mă întreb de mii de ori. „Da bine și acum ce sunt? Unde am ajuns?” Mă uit în oglindă și îmi spun „Toată lumea îți spune luptătoare. Toată lumea știe că tu vei lupta oricând pentru ceea ce îți dorești” Închid ochii pentru o clipă, îi deschid, mă privesc în oglindă și apoi zâmbesc. Și în timp ce zâmbetul îmi dispare, mă întreb.. „oare cât e de adevărat zâmbetul meu?” Îmi aduc aminte de copilăria mea, de toată clipele bune și rele și apoi încep să râd. Și tot atunci, o lacrimă se prelinge pe obrazul meu.. „Nu cumva pretinzi că ești ceva ce nu ești?” mi-am zis. M-am pus jos, încolăcită, încolțită parcă de frică. M-am gândit la absolut toată viața mea de 17 ani. Ce lucruri s-au întâmplat, ce s-a schimbat și de ce. M-am ridicat în picioare, m-am privit în oglindă și atunci...
   „Nu regret nimic din tot ceea ce am făcut. Am luptat pentru visurile mele și o să lupt în continuare!” Am zâmbit încrezătoare și am realizat că acela era un zâmbet adevărat. De ce? Pentru că eu nu m-am dat drept ceva ce nu sunt, pentru că eu tot timpul am fost EU cu bunele și cu relele mele!
   Când eram mică, am crezut că voi fi o simplă fată, că voi fi ușor de influențat, că voi fi la mâna tuturor. Însă, am realizat că sunt mai puternică de cât cred, că nimeni nu mă poate pune la pământ oricât de tare ar încerca. Pentru că asta sunt eu..

joi, 5 martie 2015

Orice ar fi..

   Trebuie să fii idiot să crezi că ești unicul om de pe pământ care suferă sau care are o viață de rahat. Nimeni nu trăiește o viață ca în filme. Fiecare are problemele lui mai mici sau mai mari și chiar dacă par obstacole imposibile de trecut, le poți doborî! Toată acea putere de care ai nevoie stă în adâncul inimii tale. „Dacă nu ne-am forța să continuăm să râdem, inimile noastre s-ar face țăndări.”
   Orice obstacol ar apărea, gândește-te că orice om pe care îl vezi pe stradă „iubește ceva, se teme de ceva și a pierdut ceva”. Orice obstacol îți apare în cale ai 3 încercări „poți renunța, poți merge mai departe sau poți da totul din tine”. Gândește-te că „atât timp cât respiri, tu ții în viață speranța din inima ta” și orice greu poate fi doborât.
   Și chiar dacă or fi lucruri în lumea asta cărora nu te poți opune indiferent cât de tare încerci, nu te lăsa bătut. Și chiar dacă vei greși adu-ți aminte că „greșelile nu sunt lanțuri ce opresc pe cineva să meargă mai departe, ci mai degrabă sunt ceva ce hrănesc și cresc inima unuia dintre noi”. Și în caz de vrei să renunți pentru că ți-e frică, gândește-te că „frica nu este rea, ea îți spune ce slăbiciune ai și o dată ce îți știi slăbiciunea poți deveni mai puternic decât ai fost vreodată” și poți trece peste orice!
   Nu te lăsa doborât, nu te lăsa înfrânt, te rog ridică-te, fii ca pasărea Phoenix care renaște din propria-i cenușă și orice ar fi zâmbește! Zâmbește pentru că ai un zâmbet foarte frumos și nu merită ascuns!
   Poate că ceea ce am scris acum aici nu te interesează, nu te fascinează sau poate că pur și simplu nu îți pasă, dar „dacă eu ignor un suflet ce încearcă să se arunce în întuneric de unul singur, eu însumi voi fi cea pe care nu o voi ierta niciodată. Asta nu înseamnă că eu te salvez. Eu doar îți arăt calea spre ziua de mâine. Vei merge mai departe sau te vei opri? Tu însuți vei lua această decizie” .

sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Îți va fi dor..

Hai să-ți explic câte ceva
Despre cum era când eram noi cam pe la vârsta ta,
Da, noi n-aveam griji de bani, băi nene
Ieșeam repede toți din casă, bucuroși că n-avem teme..

Ne fluieram la geam sau ne căutam mereu la uși
Făceam schimb de mașini și fetele de păpuși
Ieșeam și noi prin parcuri
Și n-o să-ți vină să crezi
Câte puteam face c-o minge și patru pomi drepți
Făceam porțile și-apoi ziceam să-i dăm bătaie
De dimineața până seara jucam fotbal, c***e
Care ruj, ce războaie?
Email-u' era scrisoare și se tiparea pe foaie.
Bicicletele cu frână la pedală, o să le uiți,
Orele de joacă după școală, o să le uiți,
Și-ți vei aminti mereu, când o să m-asculți,
Dar să nu uiți c-a fost cândva la modă să umbli desculț.

Îți va fi dor, dor
Să mai poți petrece o zi
Nu-i ușor
Când vremea ta nu va mai fi
Îți va fi dor, dor
Să mai poți petrece o zi
Nu-i ușor
Când timpul te va depași..

vineri, 22 august 2014

Te cunosc de undeva [11]

           Când am intrat în clasă toți ceilalți au încremenit pentru o secundă după care au sărit pe mine. La propriu. Însă a intervenit Tara.
            -Hei, hei! Ușor mă! O speriați.
            -Soph’ !!!! Sare un coleg… ciudat de după mulțimea aflată în fața mea. Ce faci iubire?
            Am încremenit. ..Iu.. iu… iubire? Dar credeam…Atunci Tara i-a dat o palmă.
            -Știi bine că nu e iubita ta, iar dacă află Nate îți întoarce capul la spate.
            -Oh.. piticul ăla?
            -Ai grijă!
            Doamna profesoară a intrat în clasă, însă nu am observat-o..mă gândeam la ce se întâmplase adineauri.
            -Ohh, Sophie! Bine ai revenit printre noi.
            -Psst, Soph!
            -Ăăă da, da .. ăă..
            -O să începem ușurel bine?
            -Bine.
            Profesoara a intrat într-o recapitulare special pentru mine. Nici nu am simțit când a trecut ora.  În pauză am ieșit pe hol împreună cu Tara. Toți erau acolo. Nate a luat-o pe Tara de mână și s-au dus să vorbească ceva.
            -Am uitat să îți spun ceva..Ai grijă de Soph’ și de tipul ala.
            -Deja a luat-o cu „ce faci iubire?”, iar Soph’ era speriată.
            -POFTIM?!
            -Calmează-te, Nate!
            -Soph’ e a mea și nu am de gând să las orice tembel să vorbească cu ea, mai ales să profite de faptul că ea a suferit un accident..
            Între timp…
            -Cum a fost prima oră Sophie? mă întreabă foarte curios Ken.
            -Păi, a fost bine.
            -Mă bucur. O să mai ai încă 5. Ai cum să te plictisești. Interveni Alison foarte plictisită
            Tara și Nate au revenit. Nate mi-a tras o privire după care a plecat în clasă. Grupușorul s-a spart și imediat după s-a sunat de oră. Toate orele au decurs la fel. Profesorii începeau recapitulări pentru a mi se explica noțiunile pierdute. După ore am mers cu toții la o ciocolată caldă. Nate s-a așezat lângă mine. Asta era prima dată când era atât de apropiat de mine ceea ce m-a făcut să roșesc.
            -Soph’ , îți este rău? mă întreabă fetele speriate.
            -Nu cred.. ăăă adică nu! Ăăm.. sunt bine!
            -Ești roșie ca un rac fiert. spune Ken râzând.
            -Nu râde de mine bine?!
            -Băi Nate, te-ai așezat lângă fată și ea deja roșește. Îl bufnise râsul pe Kevin.
            -Nu-i adevărat! Spun eu țipând și roșind și mai tare.
            Nate se uita la mine și zâmbise. Lucru care m-a făcut și pe mine să zâmbesc.  După ce am băut ciocolata caldă ne-am pornit cu toții spre casă. Pe drum, tot aruncam câte o privire spre Nate care avea același aer plin de mister și tristețe ca atunci când l-am văzut prima oară. Eram foarte gânditoare..
            -Ce s-a întâmplat? Spune Tara către mine foarte suspicioasă.
            -Nimic.
            -Ești aceași Sophie pe care o cunosc! Se răsti puțin Alison.
            -Ce vrei să spui? O întreb curioasă.
            -Se observă de la o poștă ființă că ai tu ceva! Dar tu răspunzi cu „nimic”! Arătăm a fraieri sau ce?!
            -ALISON! Strigă la ea Nate!
            Toți s-au oprit și l-au privit pe Nate nedumeriți. Nate m-a luat de mână și a început să meargă repede. S-a oprit în fața lui Alison..
            -Cât timp ești conștientă că ea nu își poate aminti cine este să nu îndrăznești să mai faci asta!
            -Îmi pare rău! M-am enervat puțin!
            -Ține nervii pentru tine.
            Nate s-a uitat la mine, apoi în jos. Mă ținea strâns de mână. Eu eram total în ceață…

marți, 5 august 2014

Ea. Eu. Ea

    Am mai văzut oameni care credeau că o cunosc. Considerau că știu totul despre ea și că știu chiar și felul în care gândește ea... N-a fost așa.. Au căzut de fraieri când au observat că nu cunoșteau nici măcar un sfert din fata pe care susțineau că o cunosc ca pe podul palmei..
   Nu e o fată ca toate celelalte. E genul de fată care se îmbracă sport, care poartă mai mereu teniși, care nu se dă cu tona de machiaj, care prefera să privească seriale și să mănânce toate prostiile posibile, iar toate astea acasă, în pijamale și asta în loc să meargă în club aranjată toată, pe tocuri de nu știu câți centimetri care îi ucid picioarele și sufocată de rochia strâmtă care scoate cel mai mic detaliu în evidență..
   Asta nu înseamnă că este o fată timidă. Nu e genul de fată ușor influențabilă. E sensibila, dar e sensibilă în felul ei. Preferă să arate duritate și verticalitate. E amabilă, zâmbăreață, aeriană, copilăroasă, încăpățânată...blândă.. Ea e ceva ce multe și-ar dori să fie. Ea e iubitoare.
   E indiferentă față de ce zice lumea. Știe că e mai bună de atât.

miercuri, 16 iulie 2014

Ești o babă comunistă! :)

   Nu prin prea des ocazia de a mă reîntoarce în copilărie și să joc aceleași jocuri ca atunci. Dar când prind această ocazie, profit de ea.
   Astăzi.. a fost o zi memorabilă, cel puțin pentru mine. Mi-am regăsit copilul din mine și l-am eliberat. Măcar pentru o zi, dacă în restul timpului trebuie să pretind că sunt o domnișoară, că sunt mare și am responsabilități. Habar n-aveți ce bine a fost.
   Până când...
   ..țipă babă, pardon, o doamnă în vârstă, la geam, să mă duc în casă că e 10 jumătate și fac gălăgie. Atunci m-am enervat pe loc.
   Fraților, asta e nebunie curată! Când eram eu mică, stăteam până la ora 12 noaptea afară și mă jucam "Gardiana 10" și "De-a v-ați ascuns" și eram o gloată de copii și nu ne zicea nimeni nimic, iar astăzi.. într-o zi de VARĂ când toți prichindeii ies afară să se joace, scoate băbăciunea capu' pe fereastră și urlă că e târziu...Pai de asta nu mai ies copii afară mă ! Că stau băbuțele pe bancă la bârfă și comentează, ș-apoi e prea târziu....
   Frățică, dacă nu îți convine, mută-te tată la casă, undeva la țară dacă vrei liniște și pace. Țipi ca !@$%^* la săracii copii care se mai joacă și ei un pic ca pe vremuri că în rest stau toată ziua cu capul în telefoane, tablete și calculatoare. Și de ce țipi? Că vrei tu liniște, că ești babă și vai de mine te doare capu'. Da de durut nu te doare când îl vâri pe geam și urli nu?
   Faza cea mai dură e că dacă le răspunzi, zic că ești impertinent, dar ele când îți zic să te duci la mă-ta acasă să te dai în figuri dau un exemplu foarte frumos copiilor care stau pe lângă tine.
   Băbăciuni ca astea  strică generațiile de copii, că lor le e frică să mai stea pe afară din cauza celor ca ele care „dacă nu pleacă, cheamă poliția”.. Așa, speriați copii! Altceva n-aveți de făcut! Doar când erau copii voștri mici și se jucau ca noi, tot așa îi fugăreau moșnegii și babele! Ce-i drept!
    Bravo „doamnelor” ! A-ți primit premiul Nobel pentru grad ridicat de inteligență! :)

sâmbătă, 28 iunie 2014

Mai ții minte?

  • Mai ții minte când ieșeam afară cu păturile și ne jucam cu păpușile?
  • Mai ții minte când ploua afară, iar noi ne ascundeam în scară, ne așezam pe o pătură și ne jucam cu figurinele zis și „alea mici”?
  • Mai ții minte cum dura câte o oră ca să facem casa păpușilor? Apoi ne jucam puțin și ne plictiseam și stricam tot...
  • Mai ții minte de „Lupul și culorile”, „Să vină să stingă focul..”, „Șoarecele și pisica”, „Mama și copii” („Eu sunt sora cea mai micăăă!”, „Eu sunt mama!”, ”Eu sunt sora cea maree!”.. etc.)?
  • Mai ții minte de acel „Nu mă mai joc cu tine!”?
  • Mai ții minte cum ieșeau mamele afară ca să ne cheme în casă, iar noi câteodată de ascundeam? 
  • Mai ții minte de 3,54? =))
  • Mai ții minte de „Șotron”, „Ața”, „Fete, fete, băieți, băieți” și cum ne certam mereu care cum a călcat linia?
  • Mai ții minte de revelionul în care ați rămas la mine și am băut șampanie cu mama?
  • Mai ții minte de „Vaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaiiiiii... ce-aiiii făăăăcuuuuuuuut?”
  • Mai ții minte cum atunci când ne luam o pungă de ceva, după ce mâncam puțin strângeam punga la gură zicând „Păstrăm și pentru mai târziu” sau când spuneam „Ia câte unul ca să ne rămână mai mulți”. 
  • Mai ții minte cum ne îmbrăcam cu hainele mamelor și ne încălțam cu tocuri spunând că suntem doamne dintr-o societate înaltă? 
  • Mai ții minte cum umpleam ceștile, oalele și farfuriile cu apă spunând că noi facem mâncare?
  • Mai ții minte cum împărțeam absolut tot ce aveam?
  • Mai ții minte ce bine era când nu ne interesa cum ieșeam afară? Când prima bluză ce pica în mână și primii pantaloni erau perfecți? (oricum tot în coșul cu rufe ajungeau)..
  • Mai ții minte cum ne jucam în noroi? Și ne uitam la fetele mai mari întrebându-ne ele de ce nu se murdăresc niciodată? :))
  • Mai ții minte cum frecam cărămizi sau cretă de asfalt și spuneam că facem „nisip fin”? 
  • Mai ții minte cum era când ieșeam afară fără chei și telefoane? 
  • Mai ții minte cum era când aleea era plină de copii? Când lumea trecea și se mira cât de mulți suntem? Răsuna aleea de râsete și țipete de la 8 dimineața până la 10-11 seara.. :))
  • Mai ții minte cum ne cocoțam în copaci după cireșe, dude, corcodușe? 
  • Mai ții minte de acel „Nu mă duc în casă că mă oprește”? 
  • Mai ții minte cum ne doream să creștem mari? Ce porcărie... 
  • Mai ții minte cum era să fii copil? ...
  • Mai ții minte ce bine era?
..mai ții minte?..