Together..

   Plângea. Era singură. Știa că nu are pe nimeni. Era conștientă de faptul că prietenii pe care ea îi considera adevărați erau falși. Nu renunța la ei doar pentru simplul fapt că îi era frică de ce se va întmpla. Îi venea să urle de durere. Era întreagă, neatinsă, fără nicio cicatrice la exterior, însă interiorul o macină. Se tot gândea la diverse lucruri ce îi făceau mai rău, încât..nu sesiza că se distrugea singură. Se îndrepta singură spre infern și nimeni nu o ajuta. Nu i-a oferit nimeni nicio mână de ajutor. 
   Atunci a apărut el! Cel cu chip de înger. I-a oferit mâna sa cu atâta tandrețe. I-a șters lacrimile și a strâns-o puternic în brațele sale spunându-i că .."speranța moare ultima". O privea duios. Când a zărit ochii lui, i-a apărut un zâmbet. El, ar face orice ca ea să fie fericită, orice ca să îi vadă fața luminată de un zâmbet. Știa că nu se poate apropia mai mult de ea căci era o simplă muritoare. Era momentul în care el trebuia să plece. Nu o putea lua cu el și nici nu putea rămâne. Ea știa că va fi vegheată de el. Știa acest lucru deși el nu i-a spus nimic. Nici măcar o șoaptă. . Pentru a fi cu ea.. trebuia să renunțe la nemurire, trebuia să devină un simplu om. Îl durea inima să o lase acolo în acel haos. Ar fi vrut să o salveze.. aproape se făcea nevăzut..
   Dar..iubirea, iubirea e mai puternică decât orice. S-a întors la ea. Ea avea pe față o expresie fericită, dar puțin nedumerită. El a îmbrățișat-o iar apoi.. a privit-o în ochii ei blânzi. A sărutat-o. Iar prin acel sărut el a renunțat la tot. A devenit om. Ea era.. tristă că el a făcut acest pas. Nu l-ar fi lăsat să facă asta. Dar el o iubea prea mult. Privirea ei inocentă îl înnebunea. 
   El.. a rămas alături de ea până când Dumnezeu a decis că e timpul să îi despartă. Dar nici măcar EL nu a putut rezista în fața fericirii lor și cu puțin noroc.. și astăzi mai trăiesc și sunt mai fericiți ca niciodată deoarece sunt împreună.