Penibilă!

         "Plângi? De ce plângi? Pentru că ești proastă! Ce credeai, tu idioato, că te iubește? Îl iubeai ca o proastă, dar el? Te-a iubit vreodată? Îți spun eu: NU TE-A IUBIT NICIODATĂ!!! Acum de ce plângi? Ohh, te rog. Ești penibilă! Hei, privește în jur, ce vezi? Confuzie, ceață, durere, și totul se stinge în lacrimile tale ce curg încet pe obraz.. Poate că vrei să se termine totul, nu? Paharul e prea plin, nu? Îl iubeai, nu? Dar el nu te-a iubit. De ce suferi? De ce simți durerea? Ai vrea să mori? Știu că asta vrei, dar ce rost are? Ce crezi tu, că moartea e soluția celor triști? Termină, mă faci de râs. Sunt mii de oameni care suferă, nu ești singura. Și uită-te la ei, trăiesc și așa.
Și tu? Ce faci aici? Știu că vrei să te răzbuni, nu? Ai vrea să sufere și el, nu? Dar nu faci nimic, știi de ce? Pentru că ești prea moale, asta e. Uită-te la tine,  ești un om fericit, ai prieteni, ai familie, ai surâsul soarelui în fiecare dimineață. Și tu ce faci? Plângi pentru un om, căruia poate îi pasă, sau poate nu. Ce crezi tu că rezolvi, dacă suferi? A, sau crezi că poate așa îți faci curaj, și te sinucizi nu? PENIBILĂ!!! Privește înainte, mai fă un pas, bucură-te de viața asta, că e frumoasă, mai frumoasă decât crezi tu că este."

         "Ai dreptate, sunt penibilă! Tot ce ai spus..? E ADEVĂRAT! Dar nu e chiar sfârșitul. Nu, nu îmi vine să mor. Crezi că mă las doborâtă așa ușor? Credeam că mă cunoști mai bine de atât. Doare, da! Dar nu chiar m-aș tăia. O să trec peste el. Nu te îndoi de asta, îți promit că îl voi uita.. Nu contează că îmi va lua zile, săptămâni, luni sau chiar mai mult. Dar voi reuși. Într-o zi amintirile nu vor mai fi atât de dureroase. Și o să mă simt din nou fericită. Acest lucru se numește speranță. Speranța că într-o zi voi trece peste el și că mă voi simți din nou plină de viață.. Și atunci voi zâmbi. Pentru că am reușit, l-am uitat cu adevărat. Și dacă este ceva de care va trebui să fiu mândră, nu știu ce altceva ar putea fi."