Lost..

   Se plimba prin parc de câteva ore bune. Avea o privire disperată, dar nu lăsa să se vadă asta. Într-un sfârșit se așază pe o bancă. Scoate telefonul și se uită la câteva mesaje vechi. O lacrimă se prelingea pe obrazul ei. Pentru câteva secunde era înecată în amintiri. Își scutură capul, bagă telefonul în buzunar și începe să se plimbe iar.

   Afundată în propriile gânduri se izbește în cineva. Bulversată, plecă capul cerându-și scuze. Băiatul se uită la ea nedumerit. Îi părea cunoscută. În momentul în care ea ridică privirea, în capul lui derulau sute de imagini în care ea era prezentă. Ea nu spunea nimic. Își trecu mâna prin păr privind în jos. El era rușinat. Erau prieteni din copilărie, dar timpul a trecut iar relația de prietenie dintre ei doi era din ce în ce mai rece încât nu își mai vorbeau atât de des. 

El:  -Heii!

Ea: -Heii..

El:  -Nu am mai vorbit de mult..

Ea: -Mda..

El:  -Ce faci?

Ea: -Eu..caut ceva ce am pierdut și nu găsesc..Mai exact pe cineva...

El:  -Și acel ceva l-ai pierdut prin parc..? Te plimbi de ceva vreme pe aici..

Ea: -Păi..e o fată...

El:  -Haide, te ajut eu să o cauți. Descri-o puțin.

Ea: -Păi..seamănă cu mine mult, zici că suntem gemene..doar că ea zâmbește mai mult...

   În acel moment el a strâns-o tare în brațe. Știa că ceea ce căuta ea defapt era zâmbetul care îi pierise acum puțin timp. Știa că nu e vina lui, era fericit totuși că îi putea fi alături ca atunci în copilărie. Ea..cade în genunchi și începe să plângă în hohote. Nu mai conta unde se afla, cine o privea, ce se vorbea despre ea. Ceva o durea, știa ce, însă nu voia să spună. Își voia doar zâmbetul înapoi...