Te cunosc de undeva [8]

            -Shopie!

            -Aaa!

            -Ești bine?

            -Da.

            -Respirai greu, te zbăteai. Sigur ești în regulă?

            -Da. Cât e ceasul?    

            -14:00

            -Cât?!

            -Calmează-te! Sunt și fetele aici. Mă duc să îți pun masa.

            -Doamnă Lisa..

            -Da?

            -Nimic. Am uitat ideea.

            -O să îți aduci tu aminte.

            -Mda..

            -Le zic fetelor să vină sus?

            -Da, ar fi în regulă.

            -Bine atunci.

            Fetele au urcat la mine în cameră, am mâncat și m-au ajutat să îmi aleg ținuta, oarecum. Fiind început de primăvară, mi-am luat o pereche de colanți cu o bluză neagră mai largă și un hanorac în caz de o să îmi fie frig. La ora 15:30 toată lumea era în fața casei mele. Îmi tremurau picioarele, probabil de la emoții. Era pentru prima dată când făceam cunoștință cu băieții și când vedeam gașca împreună. Am respirat adânc și am ieșit din casă.

            -Hei Sophie! Mă salută un băiat brunet cu ochii albaștri, foarte albaștri..

            -Salut.

            -Bună Sophie! Ce mai faci? Un alt tip înalt, brunet, cu ochii căprui.

            -Hei, hei! Ușor, să nu speriem biata fată! Spune Lexy amuzată.

Eram așa de emoționată încât strângeam mâna lui Lexy atât de tare încât cred că am lăsat-o cu vânătăi.

            -Unde sunt ăilalți?!

            -Ce s-a întâmplat Alison?

            -Lipsesc doi băieți! Dacă îndrăznesc să nu vină...Îi ucid!

            -Vor veni ei. Mai așteptăm puțin.

*din perspectiva lui Nate*

            Ken venise la mine într-un suflet. Alergase tot drumul. Era 15:57, trebuia să fiu de mult în fața casei lui Sophie, dar nu am îndrăznit să merg.

            -Ești nebun?! Ce dracu faci? Nici nu ești îmbrăcat, mișcă-te o dată! Toți ceilalți așteaptă.

            -Nu merg.

            -Ce?! De ce?!

            -Nu mai rezist să o văd așa. Mă doare. Și e vina mea pentru tot.

            -Ești idiot! Nu e vina ta! Nu ești responsabil de nimic. S-a întâmplat! A fost un accident! Nu te învinui tu pentru asta.

            -E vina mea că am lăsat-o să plece. E vina mea că nu am avut grijă de ea.

            -Și ce voiai mă? Să o ții în lanțuri? Asta este, treci peste!

            -Cum să trec peste?! Nu își aduce aminte nimic, cine e, cine sunt.. Ce rost are?

            -Atunci e vina ta!

            -Hă?

            -Și singurul mod ca să îți ceri scuze este să vii! Dacă tu, prietenul ei nu o ajuți și nu o susții atunci cine, Nate? Cine?

            -Tu și discursurile tale! Mă duc să mă îmbrac.

            -Ăsta e băiatu’ meu! Mai repede!

*din perspectiva lui Sophie*

            -Alison? Mergem? Stăm aici de jumătate de oră și nu știu pe cine așteptăm.

            -Sunt niște nesimțiți. Să mergem.

            Ne pregăteam toți să plecăm, când deodată, din casă iese Tara alergând.

            -ALISOOON! SUNT PE DRUUUUM!

            -Ce?

            -M-au sunat. Sunt pe drum. Imediat..

            Eu eram lângă hamac și o țineam strâns de mână pe Lexy. În fața casei opri o mașină. Doi băieți își făcură apariția. Era băiatul de la spital împreună cu încă un tip care avea o față cunoscută.

            -Mergem?

            -Acum te-ai gândit să vii? De ce n-ai venit la sfârșit? Sări Alison.

            -Scuze de întârziere. Mergem?

            -Mai întâi facem onorurile. Spune Lexy, luându-mă de mână.

            -Soph’ ei sunt: Ken, Drake, Kevin, Joe și Nate.