-Ce fac fetele mele?
-Bine dragul meu.
-Iar el e...
-Soph el este John Guillem.
-Și este..
-Tatăl tău.
-Oh..
-Mda. Eu vă las să continuați, spuse el cu un ușor tremur
în glasul său.
-John..
Au
ieșit din cameră amândoi. Tot ce am priceput din ipostaza asta a fost că acel
domn se numește John și se presupune a fi tatăl meu. Am luat rama în mână și am
analizato îndelung. Nate, Tara, Lexy, Ken, Claire, Alison... Atâtea nume.
Într-o singură poză se zărea fața lui Nate, în restul era prins dintr-o parte.
Are un zâmbet atât de frumos. La spital nu zâmbea deloc și era mereu trist.
Fetele.. nu le-am văzut la spital. Oare m-au vizitat vreodată? Sunt curioasă.
Am vrut să cobor, dar m-am oprit la jumătatea treptelor. Doamna Lisa și domnul
John discutau în bucătărie..
-Cum
te aștepți ca fiica ta să fie puternică și să lupte când tu în fața ei cedezi?
-Lisa
nu mai încerca! Sophie nu își va aminti niciodată cine e sau cine suntem. Nu
voi mai trăi bucuria de a o auzi spunându-mi tată.
-De
ce renunți? De ce nu acorzi o șansă? Te credeam mai optimist, John.
-Și
eu Lisa, și eu.
-Sophie
are nevoie de noi! Haide să o ajutăm..
Am
luat-o la goană pe scări în sus. În gândul meu răsuna doar ideea că îmi voi
aduce aminte. Țineam în mâini acea ramă și repetam asta. Era ca o promisiune. O
promisiune făcută mie, fetelor, lui Nate, doamnei Lisa și domnului John. Am
simțit două mâini ușoare pe talia mea. Era doamna Lisa..
-Sophie, e destul de târziu. Ar fi bine să te pui la
somn.
-Bine.
-Mâine vom vorbi mai multe, scumpa mea. Acum odihnește-te!
-Așa voi face.
M-am schimbat în pijamale și m-am pus în pat. Pe lângă
promisiunea făcută mă mai bătea un gând. De ce nu îmi pot aminti nimic? Ce s-a
întâmplat înainte de asta? .. Cu gândurile astea am adormit pe nesimțite..
Sunt foarte curioasa:D
RăspundețiȘtergere