Copilărie!

   Știi acel moment în care te afli la o petrecere în familie, la o nuntă, la o cumătrie... de Crăciun sau de Înviere când vă adunați mai toată familia? Acele momente speciale când pe fața tuturor e afișat un zâmbet inocent? Daaa...ce drăguuuuț! *Asta a fost cu dedicație pentru Diana!*

   Și da, ca la orice întrunire de familie vin acele bătrânele *care la prima vedere par foarte simpatice, unele!* și încep să te prindă de fălci și să te pupe spunându-ți "Vaiii ce mare te-ai făcuuut!" , " Vaaiii cât ai crescut de când nu te-am mai văzut." Păi logic femeie că am crescut! Te așteptai să mă vezi tot așa de mică? -.- Mă rog sărind peste asta, am atâta ironie în mine la adresa acestor..întâmplări de care nu scap niciodată încât.. prefer să trec peste... De ce? Mno, apoi dacă dau totul afară acum.. mă tem că din postarea asta cu care eu vreau să te ating așa la.. "corason" o să iasă un amuzament total. So.. Bla bla bla! 

   Și încep iar. Deci.. unde eram? .... Ăăă da! Așa! Deci.. *iară deci*  >.> Mă rog. Și .. încep..

**

   Acele momente când bătrânelele sau persoane pe care tu le vezi pentru prima dată în viața ta..deși ele susțin că undeva prin sacul tău cu amintiri sunt și ele pe acolo, însă tu stai și tot răscolești pe acolo în speranța că vei găsi amintirea aia.. și stai și tot cugeti acolo..apoi o lași baltă, iar când te întreabă dacă ți-ai adus aminte tu .. "aaaaaa...." ..chiar dacă tu defapt nu ți-ai adus aminte nimic. Mă rog. Da, acele persoane vin și îți spun că ai crescut, că nu mai ești atât de mic, că te-ai maturizat..

   Nu! Nu am crescut! Asta vedeți voi, cei care mă priviți din exterior. Nu m-am maturizat. Sunt același copil de acum 9 ani. Aceași fată neastâmpărată, zburdalnică, enervantă. Aceeași copilă cu un zâmbet larg pe față și cu un râs colorat. În mine zace aceeași puștoaică dornică să se joace cu păpușile, cu animăluțele de pluș!

   Împrejurările nu mă mai lasă să fac asta! Faptul că eu înaintez în vârstă și că nu mai pot să îmi creez acel univers magic în care toate erau posibile pentru mine..e nașpa. Aș fi vrut să fiu ca Peter Pan. Să fiu copil veșnic! Sunt aceeași copilă..în interior. Aș fi ..și la exterior..dar viața-i crudă. Vrei nu vrei tot pleacă.. și atunci.. îți lasă corpul gol..într-un biet coșciug de lemn la 3 metri sub pământ...În fine..

   Dacă am 15 ani amărâți, dacă sunt în clasa a 9a la.. "Colegiul Național "Mihai Eminescu" Botoșani" profilul mate-info, dacă am 1.69 înălțime nu înseamă că am uitat de universul acela în care peria de păr era microfon, în care mătura era chitară sau căluț, în care luam hainele mamei și mă îmbrăcam cu ele spunând că sunt o doamnă din "Înalta Societate", sau când luam toate farfuriile, castroanele și abuf! făceam mâncare.. eram o mare gospodină. Ori când făceam pe doctorița *că doar asta voiam să devin* și "operam" ursuleții de pluș. Sau când băgam mâinile, picioarele prin acuarele și mergeam și murdăream pereții, sau îi mâzgâleam. Dacă nu aveam creioane sau pixuri era bun și rujul mamei. Și când vedea ce făceam eu dormeam că cica eu nu am făcut nimic.. Nu am uitat de acel univers în care eu și Biia eram nu știu ce prințese și trebuia să fim salvate de prinții noștrii pe armasari albi, care dăă.. erau doar în mintea noastră. Nu am uitat nici de jocurile alea în care Aly era mama, eu și alte fete eram copii și nu mai știu eu cine era tata.. care .. era tot o fată pentru că băieții erau ocupați cu mingea.Nu am uitat când totul era roz, plin cu prințese, ursuleți... cu Winnie The Pooh și Mikey Mouse.

   Și încă mă mai uit la desenele precum "Curaj, câine fricos!", "Copiii de la 402", "Viața cu Louie", "Billi și Mandy", "Casa Foster", "Tom și Jerry" și multe altele.

   DA! Am crescut, mentalitatea mea este diferită, comportamentul la fel..dar dacă te uiți bine la mine și mă analizezi..în mine încă este un sămbure de copil... dornic să evadeze, să spargă lanțurile și să fie liber! Eu încă nu accept ideea că sunt "mare" .. m-am obișnuit cu ea..și știu ce urmează.

   Trec anii..clipele frumoase mor... Și cu ele și sufletul meu.. Și stau și mă întreb.. Unde-i copilăria mea? Off..Mi-e atât de dor!..

Frică..

   ...și stai într-un colț de cameră, cu genunchii la piept, rugându-te să se termine, să te trezești din acel coșmar. Îți acoperi urechile și disperat îți spui că acele cuvinte sunt minciuni.
   Te scufunzi în gânduri, iar apoi te trezești speriat. Nu știi unde ești, ce ți s-a întâmplat, ce ți se va întâmpla, nu știi nici măcar cine ești. Îți pui sute de întrebări ce sunt defapt non-sensuri..
   Nu știi ce e cu tine. Închizi ochii pentru câteva secunde.. Îi deschizi, iar pe jos stă întinsă o persoană dragă ție.. Clipești, te piști, te lovești.. vrei să te trezești..dar nu e un vis, nu e coșmarul care crezi tu că e..E REAL!
   Te ridici. Clipești, iar în acel moment ochii tăi se schimbă. Spargi ușa camerei și ucizi fiecare persoană aflată în fața ta. Arzi totul. Amintiri, momente, clipe din acel loc... pur și simplu le dai foc. Apoi...
   În fața ta apare o persoană specială pentru tine. Te prinde de umeri și îți spune „STOP!”. Tu te trezești din acea transă.. te uiți și vezi cum totul din jurul tău e fără viață.. începi să plângi, te pierzi cu firea.. nu mai știi ce e cu tine, însă..acea persoană te strânge în brațe, tu realizezi și de frică încerci să scapi, să o alungi. Ți-e frică să nu o rănești. În ochii tăi apare ca o păpușă fragilă de porțelan. Ție frică să nu pierzi ultima persoană ce îți este alături. Știi deja că ai făcut destule și.. Fugi!, dar te prinde de mână, te întoarce și te ține strâns la pieptul său mângâindu-te pe cap. Cu toate acestea..tu..
  ...te izolezi de toți și toate. Nu mai mănânci, nu mai bei nimic. Trăiești doar cu gândurile tale. Simți cum viața se scurge din tine încet, încet.
..și stai într-un colț de cameră, cu genunchii la piept, trăind în frică...

Nu-l iubești..

   "Degetele ei țineau ferm stiloul cu peniță aurie, pe care erau gravate inițialele : “E.P”. Deși albe și descărnate, apăsau cu putere pe suprafața lucioasă a stiloului. Își mușca buzele uscate de fiecare dată când începea un rând nou.Un teanc de foi îngălbenite zăcea în fața ei pe birou. Pe fiecare pagină caligrafiase aceleași cuvinte : “Te iubesc”. Continuă să scrie cu repeziciune aceleași cuvinte pe fiecare pagină. Trupul îi amorțise pe scaunul de birou din piele neagră, dar nu-i păsa. Scopul ei era să umple fiecare rând cu dovada clară că după tot ce-i făcuse, sentimentele pentru el îi rămaseră neschimbate.

   Din când în când, își arunca privirile asupra ceasului din perete. Va bate ora cinci în curând. Trebuia să scrie mai repede. Își mușcă buzele din nou. Pipetul îi tresălta de fiecare dată când auzea șuieratul vântului printre crengile nucului din curte. Îi era frig. Tremura din toate incheieurile. Purta doar un tricou larg de-al lui, pe care încă nu i-l găsiseră să i-l ia. Dar continua să scrie. Cu fiecare literă rotunjită simțea cum dragostea pentru el crește, simțea un val de căldură care-i străbătea întreg corpul și o făcea să uite de frig pentru câteva momente.

   Deodată, auzi pașii surorii sale pe scări, urmați de sunetul ușii, deschizându-se cu un scârțâit oribil. Nu lăsa stiloul din mână. Nu-și întoarse chipul înspre ușă .Își mușcă încă o dată buzele și apăsă cu mai multă putere pe hârtie.

   Sora ei se apropie, privi tăcută, deschise geamul și luă violent teancul de hârtii pe care le risipi în voia vântului. Eve nu se mișcă. Scria în continuare pe singura coală de hârtie rămasă. Două lacrimi căzuseră și estompară cerneală neagră. Lorraine îi smulse stiloul din mână și îl puse în toc. O ridică pe fată de pe scaun și o prinse cu putere de încheieturile mâinilor, privind-o cu un sentiment de ură amestecată cu milă.

   Eve tăcea. Știa ce avea să urmeze. Sora ei îi va administra doza de narcotic care o făcea să uite de el. Nu mai avea rost să se împotrivească. Lorraine scoase seringa și înfipse acul în brațul fetei, după care o întinse pe pat șoptindu-i dulce:

   -Nu-l iubești, nenorocito, nu-l iubești."

Acest text le-am găsit acum foare mult timp pe un site. Mi-au plăcut enorm de mult și le-am salvat. Astăzi când am făcut "curățenie" printre fișiere am dat de el așa că am vrut să le împărtășesc cu voi, puținii mei cititori.