Când eram mică am crezut că voi fi o simplă fată, că voi fi ușor de influențat, că orice cuvânt mă va pune la pământ... Însă. Trecutul meu, copilăria mea.... m-au ajutat să devin ceea ce sunt acum.
Și mă întreb de mii de ori. „Da bine și acum ce sunt? Unde am ajuns?” Mă uit în oglindă și îmi spun „Toată lumea îți spune luptătoare. Toată lumea știe că tu vei lupta oricând pentru ceea ce îți dorești” Închid ochii pentru o clipă, îi deschid, mă privesc în oglindă și apoi zâmbesc. Și în timp ce zâmbetul îmi dispare, mă întreb.. „oare cât e de adevărat zâmbetul meu?” Îmi aduc aminte de copilăria mea, de toată clipele bune și rele și apoi încep să râd. Și tot atunci, o lacrimă se prelinge pe obrazul meu.. „Nu cumva pretinzi că ești ceva ce nu ești?” mi-am zis. M-am pus jos, încolăcită, încolțită parcă de frică. M-am gândit la absolut toată viața mea de 17 ani. Ce lucruri s-au întâmplat, ce s-a schimbat și de ce. M-am ridicat în picioare, m-am privit în oglindă și atunci...
„Nu regret nimic din tot ceea ce am făcut. Am luptat pentru visurile mele și o să lupt în continuare!” Am zâmbit încrezătoare și am realizat că acela era un zâmbet adevărat. De ce? Pentru că eu nu m-am dat drept ceva ce nu sunt, pentru că eu tot timpul am fost EU cu bunele și cu relele mele!
Când eram mică, am crezut că voi fi o simplă fată, că voi fi ușor de influențat, că voi fi la mâna tuturor. Însă, am realizat că sunt mai puternică de cât cred, că nimeni nu mă poate pune la pământ oricât de tare ar încerca. Pentru că asta sunt eu..
