File din jurnal..

              Dragă jurnalule,  

Sunt puțin dezamăgită de faptul că timpul trece, oamenii se schimbă și nimic nu mai e ca  înainte..

  Mi'e extrem de dor de zilele în care mă trezeam la 8 dimineața ca să ies să ma joc afară cu prietenii, de zilele în care nu îmi păsa de faptul cum arat... că nu am părul aranjat sau că nu știu cu ce să mă îmbrac. Prima pereche de pantaloni și primul tricou picate în mână erau perfecte. De asemenea mi'e dor și de zilele în care nu îmi faceam griji ca un anume "el" nu mă place, de zilele în care mă murdăream din cap până în picioare, iar când veneam în casă făceam o baie cu spuma, bineînțeles că baia nu scăpa nestropită..nu că asta nu o mai fac și acum...:"> . Îmi este dor și de zilele cănd să înjuri era ceva rău, când nu știam ce însemna bârfa, când mica noastră gașcă era de nedespărțit era ceva de genul "Toți pentru unul și unul pentru toți" . Îmi este dor să mă mai joc acele jocuri vechi de care nu ne plictiseam niciodata: șotron, gardiana, de'a v'ați ascunselea (ascunsa cum îi spuneam noi), hoții și vardiștii, rațele și vânătorii, pisica și șoarecele, sticluța cu otravă, 'flori, fete sau băieți și multe altele. Mi'e dor și să mă dau în leagănele sub formă de bărcuță și să căntăm melodii precum cea a lui Cazy Loop - Ma ma ma..  Îmi este dor de vremea când nu petreceam 5 ore pe zi stând pe facebook, când singurul motiv pentru care plângeam era că mă loveam, când mergeam cu mami prin magazine și mă simțeam mândră. Mi'e dor de zilele când faceam ce voiam fără să fim judecați...
  Mi'e dor de toate astea, și aș da orice să le pot avea înapoi măcar pentru o zi. Dacă aș putea aș da timpul înapoi să pot fi din nou copila care am fost...

O.K.

Și mulți mă întreabă..

"Heii, cum ești?"

Supărată. Disperată. Confuză. 

Fragilă. Pregătită să las totul baltă.

Patetică. Învinsă. Niciodată n'am fost

mai rau. Strivită. Goală. Distantă.

Cât pe ce să plâng.

SUNT BINE!

Terminată.

Am impresia că totul din jur dispare.

Vreau să mă înghită pământul.

Nici nu știu când am zâmbit ultima dată.

Părăsită. Înșelată.

Călcată în picioare. Fără chef de viață.

 . . . 

Wild world..

  M-am născut într-o lume infectă unde totul este condus de bani, mafii, droguri, bârfe și alte chestii d-astea. La orice pas găsești oameni simpatici și care cică ar vrea să te ajute, dar sub măștile ast.ea se ascund doar niște prefăcuți care ar face orice să te saboteze.

  În infernul acesta sunt doar trei oameni ce mă pot înțelege: mama mea, căreia îi datorez totul deoarece făra ea nu aș fi ajuns unde sunt; fratele meu, care de mică m-a făcut să înțeleg haosul din lumea asta și prietena mea cea mai buna, Alessia, care atunci când am căzut a fost acolo să mă ridice, să îmi dea două palme ca să mă trezesc la realitate. Ei sunt oamenii care m-au învățat ca viața nu e întotdeauna roz, mai are și câte o bulină.

  De mic trebuie să te „antrenezi” ca să poți rezista în acest iad ori..cazi pradă pentru sufletele înfometate de aici.

HAPPY NEW YEAR 2013 !!!

 Ok.. pentru început.. LA MULȚI ANII 2013 !!! Un an nou fericit, plin de bucurii..Mă rog știți voi urările. Eu în loc să ma distrez..ceea ce aș face dacă am fi fost puțiiiin mai organizați..mă rog, scriu pe blog. Mda. Fain.
 Pentru început, anul 2012 mi s'a părut un an ..greluț, să nu zic greu.. cel puțin pentru mine. Ăăăăm..mda. Am trecut prin multe CHESTII plăcute, altele mai puțin plăcute, unele foarte frumoase, altele mai frumoase, altele de neuitat.. mă rog. M'am mai maturizat umpic, cred, nu știu. Anu' care a trecut a fost un an..hazliu..oarecum. Whatever. 
 Băh!!! :o Mi'am dat seama de o chestie. o.o [ămda știu e ciudat]. Îmi place de un tip.. :-? Nu spun cine [-x it's a secret . :''> . 
 Mda..gata cu pălăvrăgeala. An nou fericit, plin de bucurii, împliniri. [Știți voi urările] 

1D :)

  M'am decis să vă vorbesc puțin de One Direction. Peste tot am auzit tot felul de ”povești„ și ”povestioare„ cum că sunt gay, că nu cântă bine...fel și fel de chestii.
  Am observat că sunt foarte multe persoane cărora nu le place. Mă leg putin de persoana lor. Fraților dacă nu vă place, nu ascultațiș Nu vii îndeasă nimeni pe gât. Plus că le faceți publicitate prin felul vostru de a critica. Eu una ascult 1D [lene să scriu tot numele] și îmi plac.    Nu mă omor după ei dar cântă destul de bine. Și'au câștigat locul prin munca.  [părerea mea] Au fost la X Factor în 2010. Au ieșit pe locul 3. :) Cum am spus fiecare are gusturile lui și nu trebuie criticat în funcție de asta. Dacă mie îmi place rock, iar prietena mea cea mai bună e înnebunită dupa ei eu nu pot lua o tigaie să i'o dau de cap și să îi spun” Huo făă i'a cu apă ce's cu ei.. „ [ am dat un exemplu ]
  Măi, oameni buni, poate că nu or fi ei mariii voci, dar cântă binișor. 
  Ăăăăm..mda..și când întreb pe cineva ”ce părere ai de One Direction?” mi se răspunde cu..: ”îs gaaaaaay..” WTF?! Cum naiba să fie gay când au prietene. Unii gândesc înainte să vorbească? o.o Eu cred că nu.. :-j Whateva' :-j
  Cei care îi ”urâți„ , îi ”detestați” v'aș sfătui să o lăsați mai moale cu comentariile. și simplu d'atii naibii. Cum am spus mai sus nu vii îndeasă nimeni pe gât. ;;] În locul altora care cică îi urăsc nu m'aș fi chinuit să tastez despre ei, mai ales dacă nu îmi pasă.
  Și acum să mă adresez puțin fanelor. Dragele mele, cum mulți spun: NU contează că au bani, palate sau că arată bine. Ceea ce contează cu adevărat în muzică este vocea artistului și felul/modul lui de a transmite emoțiile prin cântecele sale. Dacă Harry arată bine și are o voce de ... îmi rănește urechea nu mă încălzește cu nimic. 
 Am mai văzut pe undeva [ nu mai știu exact pe unde..] despre vedetele Disney că sunt copii cu aere și fără talent și că majoritatea au părinți cu bani, dând și câteva exemple: 
~Miley Cyrus- tatăl ei e cântăreț; 
* Să fiu sinceră Miley are voce. Aere poate o avea, nu spun NU. Dar are talent. 
~China Anne McClain- părinții ei au o casă de discuri;
* Din nou: poate puștoaica are fițe și din partea mea părinții ei pot avea și 5 case de discuri. Dar la 14 ani mi se pare puțin wow să fii și actriță, și cântăreață, și compozitoare. 
   Altfel spus, dacă acești copii nu ar fi avut cu adevărat talent nu ar fi avut ce căuta în lumea celebrităților ca să spun așa.
 Revenind la cei de la One Direction [ ca să închei și subiectul ], fiecare are gusturile lui și nu trebuie criticat. Unora le place ”muzica bună„ și altora.. opusul ca să nu zic altceva. 

Mulțumesc pentru atenție! :)

Îngerul de marmura..

Rîsete ...ţigări ...alcool . Aşa incepea o seară care părea să fie aproape perfectă ...aproape  ..nimic nu e perfect , nu ? Dar seara asta..promitea multe. 
Băteam străzile oraşului cu prietenii..Era ora zece ..seara , desigur..
Am luat-o pe străzile înguste ce duceau spre cimitir . Era linişte ; doar vocile noastre tulburau intunericul dens al unei nopţi de vară . 
Ora 11 : pătrundem toti - eram vreo patru fete si cinci baieţi - în cimitirul acoperit de valul nopţiii . Ne-am aşezat pe morminte şi am inceput să vorbim verzi si uscate . Cimitirul era sanctuarul nostru : aici veneam in nopţile calde de vară , pe gerul iernii şi splendoarea toamnei . Azi era una dintre acele nopţi fierbinţi ..da..iar prietenilor mei le venise o idee minunată : sa jucăm "ascunsa " in cimitir . Normal eram nerăbdători .
La urma urmei era lună plină ...  
 Din fericire de data asta numărătoarea nu a căzut pe mine , deci eu eram una dintre cei care trebuia să se ascundă ...ciudat , fiindcă de obicei eu eram ghinionista care îi caută pe ceilalți ...dar nu și de data asta .   Am fugit împreună cu ceilalți doi prieteni printre morminte căutând un loc potrivit în care să ne putem ascunde . Ne-am așezat lângă o placă funerară mică lângă care veghea un înger de marmură de mărimea un om .  


Ne privea cu ochii reci și buclele îi cădeau lin pe umeri. Am rămas nemișcată privindu-l. Când m-am întors privirea mi se incețosa, amețeam , prietenii mei arătau ciudat, râdeau în hohote. Fețele lor se deformau , reveneau la forma inițială, apoi se deformau la loc și râdeau. Cădeam, nu mai puteam sta în picioare, încercam să îi prind de mână dar ei se îndreptau spre mine cu un   zâmbet feroce. Deși mă simțeam extrem de rău am început să fug , să scap de ei, de fiarele ce devenise-ră .  Acum eram departe de ei, nu-i mai auzeam. Îi căutam pe restul dar cimitirul era   acum pustiu doar eu eu și încă ceva. Strigăm cât mă țineau plaminii numele lor, dar nu   răspundeau. Vocea îmi scădea, raguseam , pamantul începea să se învârtă cu mine. 

  Paradoxal, rămâneam în picioare, deși vedeam cum culorile se amestecau și formele   își pierdeau contururile. Era ca și cum ai ridica mâinile și ai începe să te învârți   cât poți de tare. Începeam să nu mai simt, să aud voci și râsete.
O muzică ciudată  îmi   inunda urechile. Era  asemenea unui cântec funerar.
Vedeam chipuri, eu țipam disperată   și nimeni nu mă auzea .
Îngerul de marmură pășea acum pe pământ, prinse viata. Venea   spre mine cu brațele deschise și murmura încet: " Vino ! Vino acum ! ...Hai .să mergem într-un   loc mai bun ! ” .  Era un cântecel ce mi-l adresă mie. Luna își răsfrângea razele în întuneric.   Vocea mea spulberă acum vocile, râsetele, și glasul blând al îngerului.   " Nuuuuuuuuuuuu !!!!!!!!!!!!!!!! ” si apoi zgomotul se pierdea în noapte. 
 M-am trezit o dată revărsatul zorilor, pe pământ cu brațele strânse de înger ,   cu cearcăne și capul pe picioarele salea¦acum era rece și fără viataa¦o simple bucată   de marmură..  Am mers acasă speriată ,  îngrozită de cele petrecute. Mergeam să îmi caut prieteni.   I-am întrebat ce s-a întâmplat astă-noapte și de ce m-au abandonat în cimitir.   M-au strâns toți în brațe, parcă la vederea mea scăpase de o grijă. Mi-au mărturisit   că la un moment dat am dispărut pur și simplu și că m-au căutat până aproape în zori...

Am găsit această minipovestioară ca să zic așa printre notițele paginii Jurnalul punor puștoaice:] . Mi'a plăcut atât de mult încât am zis să o pun și printre postările mele.. Sper ca v'a plăcut. 

Frica..

  Un nou an scolar. Clasa a VIII-a. Nu prea imi vine sa cred cat de repde a trecut vara..si stau si ma gandesc la sfarsitul acestui an scolar. 
  Putine chestii noi in materii, mai multa recapitulare..o nimica toata..insa ceva ma sperie. Ce?  Acele examene de capacitate. Sunt unele din examenele vietii si ma tot gandesc ce se va intampla. Mi'e frica! 

  Incerc sa fiu cat de optimista posibil..asa am fost din totdeauna. Imi spun intr-una: "Voi reusi!" "Va fi bine!" "Voi trece si peste astea!" "Voi fi admisa la liceul dorit!" ..etc. Dar ceva acolo inauntrul meu ma sperie..si imi da un sentiment ciudat. 
  A fost usor pana acum 7 ani in aceeasi scoala ..nimic interesant..poate doar materiile noi ce apareau pe parcusul acestora. Dar acum e ultimul meu an in scoala generala. Imi va lipsi..mult. 
   Mi'e frica! Dar la anu' voi fi boboc! ^^